NEMI, Italia — Totul a început, potrivit destinului, în apropierea Templului Dianei Nemorensis. Pe o potecă liniștită, împădurită, deasupra malurilor lacului Nemi, am întâlnit un călător care căuta drumul către sanctuar. I-am arătat direcția. „M-am gândit că veți ști,” mi-a spus el, mulțumindu-mi, adăugând că odinioară încercase să găsească un alt Templu al Dianei — situat, se spunea, lângă un templu al zeiței Venus, în Băile din Baia, în afara Neapolelui. Călătorul a dispărut printre copaci, dar remarca sa întâmplătoare a declanșat o adevărată vânătoare arheologică (fără joc de cuvinte intenționat), perfect potrivită pentru The Wild Hunt, și care avea să conducă, în final, la o descoperire extraordinară — una strâns legată de aniversarea de 2.500 de ani a orașului Napoli.
2.500 de ani de istorie — și o redescoperire providențială
Napoli a început să marcheze această aniversare pe 25 martie 2025, comemorându-și fondarea ca Neapolis („Orașul Nou”) în jurul anului 470 î.Hr. Festivitățile durează tot anul și se vor încheia în apropierea solstițiului de iarnă, considerat ziua simbolică a orașului.
Deși Neapolis își are originile clasice în coloniile grecești, sub străzile sale se ascund straturi și mai vechi de locuire, datând din secolul al IX-lea î.Hr., din colonia parthenopeană.
Observația întâmplătoare a călătorului nu se referea la orașul propriu-zis, ci la Parcul Arheologic al Băilor din Baia(Parco Archeologico delle Terme di Baia), situat în Bacoli, la marginea vestică a Golfului Neapolelui.
Impresionantul sit roman, construit în pantă pe flancurile unui vulcan stins, este celebru pentru arhitectura sa terasată și ingeniozitatea sistemului termal. Inginerii romani au valorificat izvoarele termale naturale pentru a încălzi piscinele și camerele dintr-un vast complex imperial de băi, frecventat cândva de împărați.
„Templele” care nu erau temple
Primii arheologi, impresionați de monumentalitatea cupolelor, au identificat greșit unele dintre aceste structuri termale drept temple.
Astfel, „Templul lui Mercur” s-a dovedit mai târziu a fi o uriașă piscină acoperită (natatio), renumită pentru cupola sa de beton revoluționară și acustica impecabilă.
În mod similar, așa-numitele „Temple ale Dianei și Venerei” nu erau sanctuare, ci părți din același complex termal, decorate opulent cu reliefuri de marmură și imagini mitologice.
Această confuzie, perpetuată de secole în folclorul turistic, reflecta mai degrabă romantismul secolelor XVIII–XIX decât realitățile arheologice.
Totuși, în timp ce la Baia Diana nu a avut niciodată un templu propriu-zis, cercetările recente arată că zeița vânătorii a avut un sanctuar chiar în inima Neapolelui — iar redescoperirea originii acestuia abia acum a ieșit la lumină.
Sub bazilica creștină – un templu păgân
Arheologii, istoricii și clericii știau de mult că Bazilica Santa Maria Maggiore alla Pietrasanta, situată în centrul istoric al Neapolelui, a fost construită pe ruinele unui templu roman dedicat Dianei.
Tradiția spune că episcopul Pomponio a ridicat bazilica în secolul al VI-lea d.Hr., pe ruinele acelui templu păgân, creând astfel unul dintre cele mai timpurii lăcașuri creștine din oraș, dedicate Fecioarei Maria.
Săpăturile arheologice realizate în timpul restaurărilor au întărit legenda: sub podelele bazilicii au fost descoperite fragmente de zidărie romană și, cel mai interesant, o placă de marmură inscripționată care făcea referire la o fratria(frăție) a Artemisiilor — familii devotate cultului zeiței Artemis, echivalentul grecesc al Dianei.
Inscripția, menționată în relatări antice, dispăruse de secole și era considerată pierdută încă din jurul anului 1600.
Dispariția acestei plăci a rămas mult timp unul dintre misterele istoriei napolitane — până acum.
O placă redescoperită după 400 de ani
La începutul acestui an, în timpul unei restaurări la Biserica Santa Maria delle Grazie ad Alberi, o mică parohie din satul Meta, pe coasta Amalfi, muncitorii care îndepărtau o placă memorială de pe un zid au găsit o altă placă ascunsă în spatele ei.
Pe fața interioară s-a dezvăluit un text în latină care menționa aceeași frăție a Artemisiilor (Societatea Dianei), cunoscută anterior din bazilica Pietrasanta din Napoli.
Fragmentul de marmură pierdut a reapărut după 400 de ani.
Cercetătorii Enzo Puglia și Pasquale Vanacore, care au urmărit traseul piesei în revista La Terra delle Sirene, au confirmat autenticitatea. Potrivit reconstrucției lor, un preot care vizitase Napoli în 1607 a luat placa pentru a o refolosi ca piatră funerară de familie — o practică obișnuită la acea vreme.
Placa a fost răsturnată și reinscripționată, păstrând astfel neintenționat vechea inscripție pe verso.
„Nu a fost un furt”, a explicat Puglia într-un interviu anterior. „În acea perioadă, marmura antică era privită ca material reutilizabil. Preotul a acționat cu bună credință, fără să-și dea seama că duce cu el o piesă-cheie din istoria religioasă a Neapolelui.”
Un cadou de aniversare pentru oraș
Redescoperirea a stârnit entuziasm atât în rândul arheologilor, cât și al oficialilor locali.
Lello Iovine, președintele Fundației Pietrasanta, a numit-o „un cadou de ziua orașului”.
„Noi, ca toți napolitanii și istoricii, am fost mereu convinși că ruinele de sub bazilică aparțineau Templului Dianei,” a spus el. „Acum, documentul care confirmă acea atribuire a ieșit la iveală. Ar fi extraordinar ca placa să revină, chiar și temporar, la locul său originar, în fața bazilicii.”
Iovine a propus ca marmura — în prezent expusă la Alberi, astfel încât ambele fețe să poată fi vizualizate — să fie împrumutată Neapolelui în timpul festivităților aniversare. Fundația Pietrasanta s-a oferit să asigure transportul, securitatea și logistica expoziției, în cazul în care superintendența va aproba transferul.
Reacțiile locale au fost calde, dar prudente. Preotul paroh din Alberi, deși susține inițiativa, s-a arătat uimit de „comoara neașteptată” a bisericii sale. Relicva atrage acum vizitatori curioși în mica comunitate de pe coasta Amalfi, un impuls binevenit pentru turismul local.
O reconciliere între două lumi sacre
Iovine a subliniat că planul său este unul de colaborare, nu de revendicare:
„Nu cerem restituirea plăcii,” a spus el. „Acea marmură aparține parohiei de sute de ani și este firesc să rămână acolo. Dar sper să colaborăm, pentru ca inscripția să fie expusă temporar la Napoli — ca un gest de unitate între două locuri sacre și două momente din istoria noastră comună.”
Dacă acest plan se va concretiza, revenirea temporară a plăcii ar închide simbolic un cerc istoric: zeița vânătorii, venerată odinioară la Napoli, ar fi recunoscută din nou în bazilica ce i-a înlocuit templul acum cincisprezece secole.
Pentru arheologi, redescoperirea oferă o dovadă concretă a tranziției: de la adorarea Dianei la adorarea Mariei, amintind că sanctuarele păgâne nu au fost distruse, ci absorbite și reinterpretate.
Pentru oraș, marmura reprezintă un martor tăcut al celor 2.500 de ani de devoțiune a napolitanilor — straturi de sacralitate suprapuse pe același pământ sfânt.
Disclaimer: Articol în curs de actualizare. Situația reprezintă o povestire exhaustivă a persoanei sursă și este în curs de actualizare. Această nu antrenează opinia Redacției sau jurnalistului, rolul presei fiind acela de a informa publicul, de a fi o platformă de exprimare a cetățenilor și de a fi câinele de pază al democrației.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menționează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare și protecția datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
