Ura lui Caligula față de Senat nu a fost rodul unei nebunii fără margini, ci al unei strategii complexe, născută din traume personale și din necesitatea de a-și proteja viața și puterea împotriva unei elite senatorial-ă ostile. Prin acțiunile sale paradoxale – de la politici sociale populare până la umilirile publice ale nobilimii – el și-a afirmat rațional, dacă nu mereu moral, supremația imperială.
