romania stiri

Cât a costat până acum Catedrala Mântuirii Neamului, un lăcaș de cult al recordurilor, și de unde provin banii

Catedrala Mântuirii Neamului din București, cel mai înalt lăcaș de cult ortodox din lume și unul dintre cele mai scumpe, se pregătește pentru un moment important, și anume slujba de sfințire a picturii, care va avea loc duminică, în prezența a 2.500 de invitați oficiali, potrivit agenției de presă News.ro. 

Edificiul impresionant, cu o înălțime de 127 de metri, îmbină elemente arhitecturale tradiționale cu tehnologii moderne. 

Duminică, în prezența a peste 10.000 de persoane, va avea loc sfințirea picturii catedralei de către Sanctitatea Sa Bartolomeu I, Patriarhul Ecumenic, și de Preafericirea Sa Daniel, Patriarhul României. Slujba săvârșită de cei doi patriarhi, împreună cu un sobor de 65 de ierarhi, 70 de preoți și 12 diaconi, se face după un program stabilit, iar în București vor exista restricții de circulație.

Costurile proiectului

Bugetul total estimat pentru finalizarea Catedralei Mântuirii Neamului din București depășește 200 de milioane de euro. Finanțarea a provenit din diverse surse, incluzând fonduri publice, alocări anuale de la Guvern, primării și consilii județene, precum și donații private de la persoane fizice, companii și credincioși.

În anul curent, proiectul a beneficiat de alocări semnificative: 10 milioane lei de la Consiliul Județean Ilfov, două milioane lei de la Primăria Sectorului 2, iar Guvernul a alocat 20 de milioane de euro în 2024. În ultimii zece ani, Primăria Sectorului 2 a mai dat o dată bani pentru Catedrală, respectiv 3 milioane de lei în 2018. 

Catedrala Mântuirii Neamului, situată în sectorul 5, este considerată una dintre cele mai costisitoare clădiri din România. Catedrala Mântuirii, cu hramurile Înălțarea Domnului (Ziua Eroilor) și Sfântul Apostol Andrei, se pregătește să devină nu doar un simbol religios, ci și un reper arhitectural și cultural pentru București și întreaga țară.

Structura monumentală a Catedralei

Catedrala se remarcă prin dimensiunile sale impunătoare și prin elementele arhitecturale distinctive. Coloanele sunt inspirate din stilul brâncovenesc, în timp ce cupolele au influențe bizantine. Văzut de sus, spațiul care înconjoară edificiul are forma unui potir, simbolizând caracterul sacru al locului. Pictura interioară, realizată în tehnica mozaicului, acoperă o suprafață de 25.000 mp. Materialele folosite pentru icoane au fost aduse din Veneția și Carrara, Italia.

Intrarea în catedrală se face prin 27 de uși masive din bronz, fiecare cântărind aproximativ 800 kg.

Clopotul de 25 de tone, printre elementele distinctive

Un element remarcabil este clopotul principal, cu o greutate de 25 de tone, fiind unul dintre cele mai mari clopote cu balans liber din Europa. În total, cele șase clopote ale Catedralei cântăresc 33 de tone. 

Iluminatul interior este asigurat de candelabre monumentale din alamă masivă. Cel mai mare dintre acestea, montat în turla Pantocrator, are un diametru de 7 metri. Catedrala Mântuirii Neamului deține cel mai mare iconostas ortodox din lume, pictat în tehnica mozaicului. Icoana Maicii Domnului din absida altarului, cu o înălțime de 16 metri, este una dintre cele mai mari reprezentări în mozaic din lumea ortodoxă.

Spații multifuncționale și muzeu, în Catedrala Mântuirii Neamului

La Cota-16 este o sală mare. Acolo este un muzeu şi spaţii pentru apărare civilă care sunt şi obligatorii. După aceea, mai avem un paraclis, un spaţiu foarte mare, de 11 metri înălţime, la demisol, exact sub Cota 0, care este ca o a doua biserică. Sub altarul de la parter am propus o necropolă patriarhală”, a explicat arh. băcăuan Constantin Amâiei.

Tot la cota aceasta, pe nişte spaţii laterale, sunt nişte săli polivalente, care au fost făcute chiar la solicitarea Părintelui Patriarh pentru activităţi conexe. După aceea, e spaţiul liturgic principal de la Cota 0 şi o succesiune de spaţii până sus, la baza turlei principale, la Cota 56, accesibile vizitatorilor. Noi am conceput şi un circuit turistic, ca la celelalte catedrale mari din lume”, a adăugat arhitectul. 

23.200 de oameni pot sta la slujbele în aer liber

În jurul Catedralei, un spațiu de aproape șase hectare va fi transformat într-un parc verde, contribuind la creșterea suprafeței spațiilor verzi din București. 

Elementele exterioare ale ansamblului arhitectural – porticurile, piațeta și turlele – definesc acest spațiu sacru în peisajul urban al Capitalei. Porticurile, inspirate de pridvoarele brâncovenești, au atât rol estetic, cât și practic, delimitând spațiul esplanadei. Esplanada din fața Catedralei, cu o suprafață de 11.600 mp, poate găzdui până la 23.200 de persoane în timpul evenimentelor liturgice exterioare.

Ce este „Peștera Sf. Andrei” din Catedrală

Sub esplanadă se află un spațiu subteran extins, denumit simbolic „Peștera citadină Sfântul Apostol Andrei”. Cu un volum total de 87.505,67 mc și o capacitate de 6.900 de persoane, acest spațiu este destinat activităților culturale, catehetice, sociale și organizării unui muzeu.

8 turle, cea principală are 120 de metri

Silueta Catedralei este definită de cele opt turle ale sale, care combină elemente arhitecturale din diverse regiuni ale României. Turla principală (Pantocratorul) atinge o înălțime de 120 de metri până la baza crucii. Turla-clopotniță, situată pe latura vestică, adăpostește cele șase clopote ale catedralei, turnate la Innsbruck de firma Grassmayr. Acestea sunt amplasate la o înălțime de 60 de metri.

27 de uși din bronz, de 800 kg fiecare

Cele 27 de uși de bronz ale Catedralei Mântuirii Neamului sunt decorate cu reprezentări ale Mântuitorului Iisus Hristos, Maicii Domnului, Sfinților Apostoli și sfinților români. 

Fiecare ușă cântărește aproximativ 800 de kilograme și este acționată de un sistem automat. Vitraliile au fost realizate de meșteri români coordonați de artistul Lucian Butucariu. Un element remarcabil este vitraliul monumental de pe fațadă, ilustrând Înălțarea Domnului, cu o înălțime de 15 metri și o lățime de 5,5 metri.

Iconostasul Catedralei Mântuirii Neamului, cel mai mare din lume

Pictura interioară în tehnica mozaicului acoperă aproximativ 25.000 mp și a fost realizată de o echipă coordonată de pictorul Daniel Codrescu. Scenele zugrăvite includ episoade din Vechiul și Noul Testament, evenimente din viața Mântuitorului și a sfinților. Iconostasul Catedralei, considerat cel mai mare din lume în tradiția ortodoxă, are o suprafață de 406,98 mp, cu o lungime de 23,8 metri și o înălțime de 17,1 metri, cuprinzând 45 de icoane dispuse în patru registre. Icoana Pantocrator din turla principală măsoară 12 metri în diametru, chipul Mântuitorului având o dimensiune de 4,5 metri.

Cruce de 7 tone, 8 lifturi și panoramă

Acoperișul și turlele sunt învelite cu aproape 20.000 de metri pătrați de tablă dintr-un aliaj special de cupru, TECU-GOLD, cunoscut pentru durabilitatea sa excepțională. Pe turla principală, la o înălțime de aproximativ 130 de metri, a fost montată o cruce metalică cu o înălțime de 7 metri și o greutate de 7 tone. Catedrala este dotată cu galerii interioare, scări și opt lifturi moderne pentru a facilita accesul la diversele niveluri. O scară elicoidală metalică conduce la un balcon panoramic la cota +91 de metri, oferind o priveliște unică asupra Bucureștiului.

Candelele din argint au câte 9 kilograme

La Atelierele Patriarhiei Române au fost realizate din metal prețios obiectele liturgice, inclusiv un chivot de mari dimensiuni după macheta Catedralei Naționale, seturi de sfinte vase, cruci, sfeșnice și evanghelii. De asemenea, a fost creată o raclă specială pentru moaștele Sfântului Apostol Andrei, ocrotitorul României.

Candelele, confecționate din argint masiv și cântărind 9 kilograme fiecare, au fost executate în cizelură cu modele brâncovenești. Catedrala Mântuirii Neamului, aflată pe Dealul Arsenalului din București, este cel mai mare lăcaș de cult construit în România și cea mai înaltă catedrală ortodoxă din lume. După un deceniu și jumătate de lucrări, edificiul urmează să fie sfințit pe 26 octombrie 2025, într-un eveniment religios de amploare care va marca un moment important pentru Biserica Ortodoxă Română. 


Disclaimer: Articol în curs de actualizare. Situația reprezintă o povestire exhaustivă a persoanei sursă și este în curs de actualizare. Această nu antrenează opinia Redacției sau jurnalistului, rolul presei fiind acela de a informa publicul, de a fi o platformă de exprimare a cetățenilor și de a fi câinele de pază al democrației.

Legea 190 din 2018, la articolul 7, menționează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare și protecția datelor cu caracter personal.

Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Emrys LeFay
Emrys LeFay este redactorul din cadrul agenţiei ROPAGANISM. Cu o experienţă de 5 ani în presă, Cosmin acoperă teme precum cele de pe domeniul Politica, Drepturile omului, Culte sau Actualitate, realizând unele dintre cele mai importante analize pe domeniul national-international. Emrys LeFay (n. 25 august 2000, Onești, județul Bacău) este un teolog, antreprenor, politician și activist român împotriva discriminării bazate pe religie și orientare sexuală, susțînător al separației dintre biserică și stat și fondatorul Asociației THE NEW PAGAN DAWN, astfel fiind prima figură notabilă care a instituționalizat cultele păgâne în România.
https://cosminolteanu.eu

Lasă un răspuns