Într-o Romă dominată de intrigi palatiale și traume personale, imaginea lui Gaius „Caligula” nu poate fi redusă la simpla etichetă de „nebun”. Exercițiile de putere desfășurate împotriva Senatului au avut rădăcini adânci în pierderile și umilințele suferite încă din copilărie, au fost exacerbate de o gravă criză de sănătate și au urmărit, de fapt, consolidarea autorității imperiale într-un context de conspirații și rivalități senatorial-ă. În plus, relatările despre „nebunia” lui Caligula provin în mare parte din surse consacrate, dar părtinitoare, elaborate decenii după domnia sa, și au fost reevaluate de istorici moderni care subliniază rațiunea din spatele deciziilor sale.
1. Traume și formarea unei mentalități suspicioase
La vârsta de șapte ani, Caligula a asistat la moartea tatălui său, Germanicus, suspectat a fi fost otrăvit de guvernatorul Piso, cu complicitatea – cel puțin morală – a curții lui Tiberius și a Senatului.
Ulterior, în anii ’20 ai secolului I, fiica și ceilalți copii ai lui Germanicus (inclusiv Caligula) au fost ținuți sub pază sau exilați de teama comploturilor împotriva împăratului Tiberius, consolidându-i astfel sentimentul de vulnerabilitate și neîncredere față de aristocrația senatorială.
2. Boala din 37 CE și manifestările sale
În primăvara anului 37, abia urcat pe tron, Caligula s-a îmbolnăvit grav, iar contemporanii au pretins că ar fi fost otrăvit; deși s-a însănătoșit, mai multe cronici vorbesc despre schimbări dramatice de comportament, considerate la vremea respectivă semne ale nebuniei.
3. Confruntarea deliberată cu Senatul
După episodul de boală, împăratul a demarat o serie de măsuri menite să „dezgolească” pretențiile unora dintre senatori:
- I-a obligat să alerge kilometri întregi alături de carul imperial, umilință menită să sublinieze dependența lor de bunăvoința suveranului.
- A executat sau a forțat sinuciderea membrilor presupuselor comploturi, văzând în ei nu excese ale nebuniei, ci posibile amenințări la adresa vieții și puterii sale.
4. Politici populare ca contrapondere la aristocrație
În paralel, Caligula a reorganizat aprovizionarea cu grâne pentru Roma, asigurându-se că fragmentațiunile din Sicilia și Egipt ajungeau în mod regulat la populație, acțiune interpretată de senatori ca o risipă iresponsabilă, dar care îi cimenta popularitatea în rândul plebei.
5. Părtinirea surselor și reevaluarea modernă
Portretele lui Caligula din scrierile lui Suetonius și Cassius Dio au fost elaborate cu un evident unghi senatorial, concepute să justifice supunerea la noii împărați și să discrediteze modelul Julio-Claudian.
În realitate, așa cum subliniază istoricul Anthony A. Barrett, deciziile lui Caligula au fost, până în ultimele luni de domnie, coerente și raționale, adaptate unei viziuni absolute asupra puterii, similară cu cea a liderilor totalitari din epoca modernă.
Ura lui Caligula față de Senat nu a fost rodul unei nebunii fără margini, ci al unei strategii complexe, născută din traume personale și din necesitatea de a-și proteja viața și puterea împotriva unei elite senatorial-ă ostile. Prin acțiunile sale paradoxale – de la politici sociale populare până la umilirile publice ale nobilimii – el și-a afirmat rațional, dacă nu mereu moral, supremația imperială.
Disclaimer: Articol în curs de actualizare. Articolul de față reprezintă un omagiu adus de colectivul Redacției ROPAGANISM pentru întreaga muncă pastorală a Papei Francisc. Situația reprezintă o povestire exhaustivă a persoanei sursă și este în curs de actualizare. Această nu antrenează opinia Redacției sau jurnalistului, rolul presei fiind acela de a informa publicul, de a fi o platformă de exprimare a cetățenilor și de a fi câinele de pază al democrației.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menționează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare și protecția datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
