ABUZURI romania stiri

Ciucă vrea o capelă de rugăciune în Parlament. Reacția societății civile

Grupul de Rugăciune al Parlamentului a organizat astăzi conferința „Leadership politic în identitate creștină”. În cadrul evenimentului, președintele Senatului, Nicolae Ciucă, a transmis că sprijină ideea realizării unei capele în clădirea Legislativului.

Nicolae Ciucă prezent la evenimentul „Mic Dejun cu Rugăciune”. Foto: Facebook Nicolae Ciucă

Grupul de Rugăciune a organizat marți ediția anuală a evenimentului „Mic Dejun cu Rugăciune”. În cadrul acestui eveniment s-a realizat conferința „Leadership politic în identitate creștină”, la care a participat și președintele Senatului, Nicolae Ciucă. Acesta a felicitat membrii Grupului de Rugăciune al Parlamentului României și a anunțat pe această cale că va fi amenajată o capelă în Parlamentul României.

Împreună ați reușit să aduceți lângă dumneavoastră cultele religioase din România și instituțiile importante ale societății civile, insuflând în Parlament și nu numai un mesaj general valabil în orice religie, anume acela că politicile publice trebuie să fie expresia valorilor fundamentale ale lumii libere, ale societăților democratice”, a transmis Nicolae Ciucă. 

„Noțiunea de leadership este asociată cu precădere mediilor economice și socio-politice, însă cred că ea ține, mai degrabă, de însăși structura comunității. Modelul de leadership creștin, vizibil în Europa, a influențat major toate aspectele dezvoltării celulelor sociale (…) În această clădire atât de mare este incredibil că nu am reușit până acum să avem destinată o încăpere în care atât parlamentarii, cât și cei care vizitează Parlamentul, să regăsească un loc unde să se roage”, a transmis președintele Senatului. 

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române a apreciat inițiativa și a felicitat organizarea acestei conferințe. „Apelul la păstrarea, afirmarea şi promovarea acestor valori de către liderii politici poate fi considerat ca fiind întemeiat pe tradiţiile noastre naţionale (…) Conducerea politică şi cea religioasă au mers împreună de-a lungul secolelor, în beneficiul moral-spiritual şi material al întregii societăţi româneşti”.

Reacțiile nu au întârziat să apară

Asociația Secular-Umanistă din România, organizație neguvernamentală, al cărei scop declarat este de a promova valorile umanismului secular a fost prima organizație cu o reacție în acest sens. Aceștia au publicat pe site-ul lor un comunicat pe care îl redăm mai jos:

Asociația Secular-Umanistă din România (ASUR) susține cu fermitate necesitatea unui stat secular, în care nicio religie să nu primească un statut special. De aceea, ASUR atrage atenția asupra îngrijorătoarei declarații a domnului Nicolae Ciucă, președintele Partidului Național Liberal, privind intenția de a crea o capelă în clădirea Parlamentului. Într-un stat secular, instituțiile publice ar trebui să rămână neutre din punct de vedere confesional, respectând astfel drepturile și libertățile cetățenilor, indiferent de credința lor sau absența acesteia.

”Instrumentalizarea politică și electorală a religiei este o amenințare la adresa principiilor de echitate și neutralitate confesională ale societății noastre. Partidele politice, prin liderii lor, ar trebui să promoveze valorile unei societăți deschise și democratice, să contribuie la coexistența pașnică între oameni de diverse religii sau nereligioși, să ia în calcul societatea în toată diversitatea ei atunci când propun schimbări ce ne privesc pe toți. Orice abatere de la aceste principii fundamentale subminează integritatea democrației noastre și poate alimenta tensiuni sociale.” a declarat Toma Pătrașcu, președintele ASUR. 

Asociația Secular-Umanistă din România face apel la toți liderii politici să asigure separarea clară dintre sfera religioasă și cea politică într-un stat secular și să evite orice acțiune care ar putea submina acest principiu fundamental.

Reamintim, de asemenea, că în 2024 se vor desfășura alegeri electorale în România. În această perioadă crucială, este cu atât mai important ca leadership-ul politic să respecte principiile de echitate și neutralitate confesională, asigurând astfel un proces electoral corect și în interesul tuturor cetățenilor, indiferent de credința lor sau absența acesteia.

În ceea ce privește parteneriatul menționat cu cultele religioase din România, subliniem necesitatea transparenței și respectării valorilor democratice. Orice colaborare ar trebui să respecte drepturile și libertățile tuturor cetățenilor, indiferent de convingerile lor religioase sau absența acestora.

Asociația Secular-Umanistă din România rămâne fermă în apărarea principiilor secular-umaniste în societatea românească și în asigurarea neutralității confesionale a statului. Suntem hotărâți să continuăm dialogul pentru o societate echilibrată, în care fiecare cetățean să se bucure de aceleași drepturi și libertăți, indiferent de credința sa sau absența acesteia.

Următoarea Asociație ce a venit în susținerea celor comunicate de ASUR a fost reprezentată de THE NEW PAGAN DAWN, singurul și unicul reprezentant al comunității păgâne din România, și singura religie ce susține pe bune laicitatea statului român. Pe site-ul lor reacția publicată de aceștia a fost următoarea:

Asociația The New Pagan Dawn dorește să-și exprime sprijinul ferm pentru principiile fundamentale ale secularismului și neutralității confesionale în societatea românească. Este vital ca într-un stat secular, toate religiile și credințele să fie tratate cu egalitate, iar instituțiile publice să rămână neutre din punct de vedere confesional.

Suntem solidari cu preocupările Asociației Secular-Umaniste din România (ASUR) cu privire la declarațiile referitoare la intenția de a crea o capelă în clădirea Parlamentului, precum și la posibilitatea instrumentalizării religiei în scopuri politice și electorale. Această abordare este o amenințare la adresa principiilor de echitate și neutralitate confesională ale societății noastre.

Asociația The New Pagan Dawn face un apel la toți liderii politici să respecte separarea clară dintre sfera religioasă și cea politică într-un stat secular. Acest principiu fundamental contribuie la menținerea integrității democrației noastre și la prevenirea tensiunilor sociale.

De asemenea, în lumina alegerilor electorale programate pentru 2024, este de o importanță crucială ca liderii politici să asigure respectarea principiilor de echitate și neutralitate confesională, garantând astfel un proces electoral corect și în interesul tuturor cetățenilor, indiferent de credința lor sau absența acesteia.

Cu privire la orice colaborare cu cultele religioase din România, subliniem necesitatea transparenței și respectării valorilor democratice. Orice parteneriat ar trebui să asigure drepturile și libertățile tuturor cetățenilor, indiferent de convingerile lor religioase sau absența acestora.

Asociația The New Pagan Dawn rămâne fermă în apărarea principiilor secular-umaniste în societatea românească și în susținerea neutralității confesionale a statului. Ne angajăm să continuăm dialogul pentru o societate echilibrată, în care fiecare cetățean să se bucure de aceleași drepturi și libertăți, indiferent de credința sa sau absența acesteia.


Disclaimer: Situația reprezintă o povestire exhaustivă a persoanei sursă și este în curs de actualizare. Această nu antrenează opinia Redacției sau jurnalistului, rolul presei fiind acela de a informa publicul, de a fi o platformă de exprimare a cetățenilor și de a fi câinele de pază al democrației.

Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Olteanu Cosmin
Olteanu Cosmin este redactorul din cadrul agenţiei ROPAGANISM. Cu o experienţă de 5 ani în presă, Cosmin acoperă teme precum cele de pe domeniul Politica, Drepturile omului, Culte sau Actualitate, realizând unele dintre cele mai importante analize pe domeniul national-international. Olteanu Cosmin (n. 25 august 2000, Onești, județul Bacău) este un teolog, antreprenor, politician și activist român împotriva discriminării bazate pe religie și orientare sexuală, susțînător al separației dintre biserică și stat și fondatorul Asociației THE NEW PAGAN DAWN, astfel fiind prima figură notabilă care a instituționalizat cultele păgâne în România.
https://www.cosminolteanu.eu