Articole similare
Astrologa Minerva a murit la 66 de ani. Ce probleme de sănătate avea și unde va fi înmormântată
Astrologul Minerva, pe numele real Gabriela Dima, a murit vineri la 66 de ani, potrivit unor reprezentanți ai Spitalului Sf. Ioan din Capitală. Ea suferea de o boală incurabilă.
OMUL VERDE – simbol păgân pe invitația la ceremonia de încoronare a Regelui Charles – Carol al III-lea. Figura parteneră a Zeiței Geea se regăsește și în Biserici Evanghelice din România.
Casa Regală britanică a lansat modelul invitațiilor care vor fi distribuite pentru încoronare, iar reacțiile nu au întârziat să apară. În timp ce majoritatea jurnaliștilor au observat faptul că soția sa, Camilla, e numită deja „regină”, un detaliu pâgân aparte a ieșit la iveală: Omul Verde, scrie presa de profil.
Clubul Emperor’s din București închis pentru trafic de droguri și orgii cu minori
Update 27.11.2025 ora 12:29: Surse din cadrul Redacției ROPAGANISM ne-au informat despre faptul că față de inculpatul, Șerban Cosmin a fost luată măsura arestării preventive, pentru o durată de 30 de zile, inclusiv data de 20.12.2025, fiind cercetat de DIICOT sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trafic de droguri de risc și de mare risc, în […]




