Din copilărie am nutrit convingerea că sufletul își planifică înainte de naștere lecțiile vieții. Recent, visele și semnele legate de o anumită persoană și în fapt despre anumite serii de evenimente mi-au dus această idee la limite neașteptate. În vise vedeam anumite persoane în ipostaze simbolice, ori chiar am experimentat vise profetice sau forme de comunicare extrem de subtile a căror impact îl regăseam în realitate, iar apoi evenimentele cotidiene păreau să repete aceleași mesaje. Întrebarea a devenit inevitabilă: cine a „ales” cu adevărat aceste întâlniri? Toate indicațiile îmi sugerează că liberul arbitru, deși pare să ne ofere spații de alegere, nu decide cu adevărat cursul destinului, ci doar îl amână sau îl deformează pentru o vreme. În acest eseu voi explora de ce miturile antice, perspective științifice moderne și experiențele mele personale converg către ideea unui destin inexorabil.
Mituri păgâne despre soartă
În mitologia greacă antică, Moirele (Clotho, Lachesis și Atropos) controlează firul destinului fiecărui om. Ele îl țes de la naștere și îl taie la momentul fiecărei morți. În „Theogonia” a lui Hesiod, Moirele răspund chiar în fața Zeiței Ananke, personificarea necesității și inevitabilului. Atropos – ultimul dintre Moire – simbolizează inevitabilul: Ea taie firul vieții atunci când soarta întregului Univers o cere. Această imagine arată limpede că, din perspectiva lumii antice, destinul este absolut. Chiar și Zeii respectă voința lui Ananke, iar a încerca să-ți schimbi destinul era considerat zadarnic – ca și cum ai vâsli împotriva unui vânt neînduplecat.
În mitologia nordică, conceptul este similar. Vechiul cuvânt englez Wyrd şi echivalentul său norvegian indică ideea că evenimentele sunt deja predestinate să se întâmple. Cronicarul nordic n-avea dubii: tot ce se întâmplă „nu este întâmplare, ci soartă”. În basoreliefurile mitului, Nornele – paralele ale Moirelor – țes soarta Zeităților și a oamenilor în jurul copacului cosmic Yggdrasil. Regina destinului este crudă și implacabilă: anumite versuri sacre spun că „Wyrd este total inexorabil”. În aceste culturi străvechi, povestea eroilor – de la Achile și până la Oedip – are mereu un final hotărât înainte de începerea luptei. Miturile păgâne ne învață că libertatea „noastră” e doar o iluzie de suprafață: firul vieții noastre este țesut într-o pânză a destinului pe care nici noi, nici Zeii nu o pot rupe.
Știința deciziilor și a inconștientului
Pe cât de veche e ideea sorții, pe atât de noi sunt descoperirile științifice care o reiau în cu totul alt limbaj. Experimentele neurologice au arătat că deciziile noastre „libere” sunt, de fapt, pregătite de creier cu mult înainte de a le conștientiza. În studiile lui Libet și în cercetări de neuroimagistică de ultimă oră, activitatea cerebrală predictivă apare cu până la 10 secunde înainte ca subiectul să ia conștient o decizie. Cu alte cuvinte, „rezultatul” unei acțiuni poate fi codificat în emisferele cerebrale în avans. Unii cercetători concluzionează că procesele neuronale inconștiente inițiază actele noastre, practic eliminând rolul liberului arbitru ca declanșator. Așa cum observă analiza Libet, voința conștientă pare să joace mai degrabă un rol de a nu face – ca un „free won’t” – decât de a face ceva din proprie inițiativă. În termeni simpli, liberul arbitru devine puterea de a stopa un impuls deja în curs, nu sursa sa primordială.
Psihologia transpersonală contribuie cu observații similare din domeniul experiențelor-limită. Experiențele aproape-de-moarte (NDE – Near Death Experiences) au fost studiate intens și prezintă trăsături uimitor de consistente: cei care „văd lumina” descriu o pace copleșitoare, un sentiment de unitate cosmică și întâlniri cu ființe luminoase, uneori persoane dragi plecate din această viață. În mod fascinant, aproape toți subiecții raportează o revizuire panoramică a vieții și o percepție distorsionată a timpului. Timpul pare să capete „alt ritm” – în unele relatări, trecutul, prezentul și viitorul par să coexiste simultan. Aceste relatări indică faptul că, dincolo de limitările obișnuite ale conștiinței, există un plan sau o ordine superioară în acțiune. În lumina acestor experiențe, nici timpul, nici destinul nu mai par entități complet aleatorii. În loc ca noi să ne modelăm în mod autonom cursul vieții, ele sunt simțite ca pe „cotloane” prestabilite ale conștiinței, pe care le descoperim abia în momente speciale. Astfel, și știința contemporană acreditează ideea că ceea ce credem noi că suntem «stăpânii propriilor alegeri» este, în realitate, doar mărturia limitată a creierului conștient.
Paralele filosofice și spirituale
Viziunea predestinării își găsește ecouri și în gândirea metafizică. Neoplatonismul antichității târzii prelua ideea unui suflet preexistent și nemuritor. Plotin și discipolii săi credeau într-o lume eternă, în care sufletul există dinainte de asumarea unei forme corporale. Conform acestui curent, sufletul „coboară” în materie doar ca să-și îndeplinească un plan anterior stabilit. În Evul Mediu, învățați creștini precum Sfântul Augustin respingeau vehement această idee, tocmai pentru că presupunea că fiecare ființă are o poveste predeterminată dincolo de liberul crez.
În tradițiile orientale ale Hinduismului și Budismului, destinul se reflectă în karma și dharma. Karma este principiul cauzal conform căruia fiecare acțiune atrage consecințe, eventual în vieți viitoare. Fie că actele noastre sunt bune sau rele, ele sunt „înmagazinate” într-un fel de program universal ce dictează circumstanțele următoarei noastre existențe. Dharma, în schimb, este datoria morală care variază după rolurile și etapele de viață; în esență, ordinea cosmică (ṛta) a lumii. În acest tablou, libertatea individuală se uită spre „alegerea” de a îndeplini rolul ce ne e prescris. Karma nu e doar coincidență: ea este cadrul nevăzut care conferă sens predestinat faptelor noastre.
O concepție asemănătoare apare și în Gnosticism. Logosul, la gnostici și la unii filosofi creștini timpurii, reprezenta „Rațiunea universală” sau „Planul divin” care guvernează tot ce există. În Epistola către Evrei din Biblie, celebrul „Întru început era Cuvântul (Logosul)” capătă o nuanță gnostică: Logosul este arhetipul după care Dumnezeu a țesut realitatea. Așadar, în multe tradiții spirituale Logosul sugerează că Universul e dirijat după un plan rațional anume. A rezuma, din perspectivele neoplatonice, karmice și gnostice, privirea asupra vieții devine inevitabil deterministă: destinul era știut dinainte – liberul arbitru apare doar ca modul în care conștiința experimentează acest plan, niciodată ca generator al lui.
Experiențe personale cu anumite persoane și schimbarea percepției
În acest cadru general, experiențele mele intime cu anumite persoane au dobândit o semnificație neașteptată. Am avut vise clare în care anumite persoane îmi ofereu simboluri arhetipale – de exemplu, o cheie gravată cu semnul infinitului sau o frânghie legată în formă de spirală – iar zilele următoare le întâlneam „în întâmplare” pe stradă ori le descopeream în cărțile atinse, sau ne întâlneam la o discuție și mai apoi aceea discuție din vis modifica realitatea unuia dintre subiecți, ori apăreau simboluri precum picioare mucegăite sau alte elemente ce arată anumite stări sau trăsături ale unei persoane sau relații, trăsături ce le interpretam în cheia oniromanției. Am discutat cu el despre libertate și am avut senzația că subiectul începe mereu de la același punct crucial, ca și cum scenariul ar fi fost scris înainte, ori chiar cu persoane străine apar exprimări, locuri și apelul la anumite lucruri, în mod repetat care evocă o anumită întâmplare sau amintire, ori chiar dinamica altor relații este afectată de ceva superior și oricât de mult aș încerca să mă opun reușesc doar să amân inevitabilul. De fiecare dată când credeam că decid ceva total nou – un plan, o cale – se întâmpla ceva mic care mă readucea pe traiectoria convenită; ca și cum destinul avea mănuși de protecție pentru întâlnirea noastră sau pentru anumite evenimente predestinate. Mai mult în apropierea unor evenimente majore încep să apară șiruri de numere (21:21, 15:15, 11:11, 666, 777, 888, 999 ș.a.) care interpretate numerologic oferă ghidaje și răspunsuri sau recomandări de moduri de abordare în problemele ce apar și care trebuie aliniate cu voința universală.
Inițial, am refuzat să accept asta și m-am opus, opoziție care a creat un conflict în urma căruia primeam și mai des experiențe sincronizate și lovituri din partea Universului pentru a reveni pe drum, iar odată acceptate aceste lucruri intuiția mi s-a dezvoltat atât de mult încât simt emoții, simt evenimente ce pot avea loc, simt stările persoanelor. Am rămas șocat să văd că pot simți supărarea și să o resimt eu ca o stare, sau să știu dacă cineva discută într-un anume fel cu o persoană, ori chiar dacă o persoană este excitată fără să spună și să resimt aceste stări pe mine, ori chiar să văd în anumite locuri, lucruri pe care le-a făcut cineva într-o dimineață sau în altă zi sau le va face. Un exemplu de acest fel a fost zilele trecute când am simțit că o anumită persoană a fost excitată și a făcut ceva la mine în birou și eram șocat cum pot accesa o asemenea informație și cum o pot ști deși eu eram plecat de acasă, fiind ca un flash pe care l-am primit la intrare în birou. Mai mult, altă dată am prevăzut momentul unei despărțiri cu o acuratețe aproape elvețiană și în dimineața zilei resimțeam stări care mă conduceau cu gândul că acel lucru se va întâmpla. Într-o altă experiență cu o rudă am putut să simt moartea acesteia cu 2 săptămâni înainte când persoana intrând bucuroasă în casă simțeam o tristețe de îmi venea să mă îngrop, deși ea zâmbea și era fericită. Eu simțeam asta când mă uitam în ochii ce păreau goi. Interesant de remarcat că aceste experiențe reușesc să îmi influențeze starea, să mă supere, să mă bucure, să mă neliniștească sau să mă facă să fiu excitat, ori să nu pot dormi noaptea. Sunt multe experiențe de genul și chiar mult mai profunde, ce m-au determinat inclusiv să îmi fac controale, unde nu s-a găsit nimic, iar experiențele s-au materializat în timp. Cumva aceste experiențe le-am avut până în 2009, iar după au revenit cam din 2018/2019 ușor, ușor.
În aceste momente, timpul însemna altceva. Experiențele mele cu anumite persoane nu erau cronologice: în vise, trecutul și viitorul păreau să se contopească, iar revenirea la realitate aducea un cec nevăzut al consecințelor lor. Era ca și cum viitorul deja existase undeva înainte ca eu să devin conștient de el. Astfel am înțeles – pe pielea mea – că liberul arbitru nu distruge planul sufletesc. Eu pot doar să deformez pentru o clipă cursul inevitabil. Când m-am trezit cu certitudinea aceea de neclintit, am realizat că fiecare „sincronicitate” și fiecare vis sau întâmplare să îi spunem ciudată legată de anumite persoane sau situații erau pași dintr-o lecție prestabilită. Nu noi scriem în definitiv pagina, ci o descoperim pe măsură ce avansăm.
Combinate, aceste perspective desprinse din mituri, cercetări științifice și revelații personale confirmă un adevăr dificil, dar eliberator: nu suntem arhitecții principali ai destinului nostru. Deși trăim ca și cum deciziile noastre ar fi supreme, moirele, norn, Ananke, Logosul și chiar neuronii noștri inconștienți ne-ar contrazice. Liberul arbitru, învăluit de iluzia alegerii, ne permite totuși să simțim că suntem călăreți ai vieții – dar sub noi se mulează deja un cal gândit dinainte. Înțelegând aceasta, putem aborda viața cu mai multă smerenie și detașare: orice semn, vis sau întâlnire ne îndeamnă să credem că fiecare pas face parte dintr-un plan universal mai amplu. În cele din urmă, procesul de „alegere” nu schimbă sfârșitul, ci modul în care îl trăim. Acceptarea predestinării nu este fatalism, ci recunoașterea unei legături profunde dintre sufletele noastre și firele nevăzute ale destinului – chiar și atunci când aparent ne facem propriile alegeri.
Disclaimer: Articol în curs de actualizare. Situația reprezintă o povestire exhaustivă a persoanei sursă și este în curs de actualizare. Această nu antrenează opinia Redacției sau jurnalistului, rolul presei fiind acela de a informa publicul, de a fi o platformă de exprimare a cetățenilor și de a fi câinele de pază al democrației.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menționează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare și protecția datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
