Pentru popoarele antichității, insula Britaniei era chiar casa și mediul misterului, un teritoriu sacru. A intra însemna a pătrunde în regiunea încântării, locuința Zeilor.
– Lewis Spence, Misterele Britaniei
Pentru a aprecia pe deplin religia Wicca, trebuie să înțelegem istoria sa. Wicca, așa cum o cunoaștem astăzi, a evoluat din tradițiile religioase șamanice precreștine ale Europei, care au fost puternic influențate de practicile druizilor celtici. Celtii erau o ramură a popoarelor indo-europene care au migrat în jurul anului 3000 î.e.n. din patria lor, la vest de Marea Neagră, în Vechea Europă, o mică regiune la est de Marea Neagră. Erau un grup de triburi liber închegate, cu o cultură și o limbă comună. Până în jurul anului 400 î.en., erau recunoscuți ca o cultură distinctă.
Celții erau păstori de vite, crescători de cai și vânători de capete (luau capete ca trofee de război).
Săbiile scurte, lăncile și carele de luptă erau unele dintre implementările lor sofisticate de război.
Printre sporturile lor se numărau pescuitul, vânătoarea și, bineînțeles, lupta – pe care o iubeau mai presus de toate. Nu erau un popor docil, pașnic, ci mai degrabă agresiv, barbar și iubitor de război. În general, celții erau excepțional de înalți și robuști în comparație cu grecii și romanii mai scunzi și mai slabi, ale căror teritorii le-au invadat. Din cauza mărimii lor, tatuajelor și părului blond, celticii trebuiau să pară niște giganți ciudați pentru romanii civilizați. Chiar și îmbrăcămintea lor părea ciudată, deoarece ambele sexe se îmbrăcau în general la fel în pantaloni, tunici până la genunchi și mantii viu colorate. Se împodobeau cu inele, brățări, catarame ornate și broșe complicate din aur și argint care le prindeau mantalele. Celții erau cunoscuți pentru corectitudinea legilor lor, care, printre altele, garantau drepturi pentru femei.
În societatea celtică, o femeie putea deține proprietăți, alege un soț și divorța. Femeile luptau în bătălie alături de soții lor.
Dacă soțul unei femei murea, ea prelua rolul său de șef în linia lor familială. În cadrul tribului celtic, sau clanului, existau trei niveluri de recunoaștere. Primul era regele, un descendent al unui erou sau lider de război care era recunoscut pentru iscusința sa în luptă.
Următorii erau războinicii, aleși pentru abilitatea lor de a proteja și apăra clanul în perioade de atac. Ultimii erau oamenii de rând, care erau păstorii, fermierii și producătorii produselor necesare pentru susținerea vieții de zi cu zi. Separat de clan și totuși parte a acestuia erau preoții druizi, clerul celtic.
Această preoție specială, la fel ca tribul, era împărțită în trei clase, fiecare cu funcțiile și responsabilitățile sale.
Primul în ordine era Druidul/Derwydd, care era consilier al șefului sau regelui și acționa ca judecător și avocat al poporului. De asemenea, deținea autoritate în cult și ritual. Următorii erau Ovates/Ovydd, care erau preoții și preotesele responsabili de profeție și divinație. În ultima clasă erau Bardi/Bardd, care erau poeți, muzicieni și păstrători ai tradiției. Ei erau antrenați în muzică, istorie și cântec-vrăji. Un Arhidruid conducea toate cele trei grupuri. Frații seniori (cei considerați cei mai învățați) îl alegeau pe Arhidruid prin tragere la sorți.
Cosmologia celtică și sistemul spiritual druidic se bazau pe credința fundamentală în Legea celor Trei (sau Ordinea Logică a Triadei), care era asocierea oamenilor cu natura combinată cu Divinitatea. Din păcate, druizii nu au păstrat înregistrări scrise ale practicilor lor spirituale. Majoritatea a ceea ce știm despre ei provine din înregistrările cuceritorilor lor și din miturile și legendele bardilor.
Credința druizilor celți se concentra pe o forță creativă supremă, care se manifesta prin:
- Divinitate: Zeii, Zeițele, Îngerii și Spiritele Naturii.
- Natură: Inclusiv elementele (Pământ, Aer, Foc și Apă), precum și locurile unde era prezentă energia, cum ar fi peșterile, râurile, fântânile, munții, pădurile de arbori și oceanul.
- Existență Animată: Omenirea, animalele, păsările, peștii și toate creaturile vii, mari și mici.
Disclaimer: Articol în curs de actualizare. Situația reprezintă o povestire exhaustivă a persoanei sursă și este în curs de actualizare. Această nu antrenează opinia Redacției sau jurnalistului, rolul presei fiind acela de a informa publicul, de a fi o platformă de exprimare a cetățenilor și de a fi câinele de pază al democrației.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menționează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare și protecția datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
