ABUZURI romania stiri

„N-a strâns nici USR, nici AUR, aceste semnături” a declarat George Simion, Președintele AUR

REDACȚIA ROPAGANISM S.R.L., prin intermediul redactorului șef Olteanu Cosmin, a adus în atenția publicului o posibilă fraudă electorală recunoscută de George Simion, președintele Alianței pentru Unirea Românilor (AUR), în cadrul unei emisiuni difuzate pe canalul de YouTube și contul de TikTok ale Starea Nației.

În data de 05.06.2024, pe platforma TikTok a emisiunii Starea Nației, cât și pe canalul lor de YouTube, George Simion a admis că atât AUR, cât și alte formațiuni politice precum USR și SOS România, nu au strâns semnăturile de susținători necesare pentru alegerile locale și europarlamentare într-un mod autentic. El a menționat că aceste semnături au fost obținute prin metode frauduloase, folosind firme de promoteri pentru a crea iluzia că au fost colectate în mod legitim.

Mai simplu, șeful AUR recunoaște că a fraudat listele de susținători și că semnăturile strânse de formațiunea politică pe care o conduce sunt false.

Dialogul dintre moderatorul Valeriu Nicolae și George Simion a fost revelator:

Moderator:Este imposibil ca SOS să fi strâns semnăturile. Deci asta e o fraudă pe care toți o știți că e acolo.

George Simion:Este cu siguranță o fraudă, este o chestiune de bravadă. Unii își ascund hoția asta sub forma unor firme de promoteri. „Nu că au strâns firmele de promoteri, ni le-au adus”. NU, SUNT FALSE! N-a strâns nici USR, nici AUR, aceste semnături, care chiar au strâns în stradă. N-au strâns nici independenții!

Simion a continuat să sublinieze că aceste practici sunt, de fapt, o prefăcătorie, confirmând astfel suspiciunile de fraudă care planează asupra mai multor partide politice.

REDACȚIA ROPAGANISM S.R.L., o agenție de presă dedicată dezbaterilor pe teme de cultură, educație, religie și drepturile omului a depus sesizare la Autoritatea Electorală Permanentă și Biroul Electoral Central.

Este imperativ ca aceste acuzații să fie investigate temeinic pentru a asigura transparența și corectitudinea procesului electoral în România”, a declarat Olteanu Cosmin, redactorul șef al REDACȚIEI ROPAGANISM.

Această dezvăluire vine într-un moment sensibil, în contextul în care încrederea publicului în integritatea alegerilor este deja la un nivel scăzut. Rămâne de văzut ce măsuri vor fi luate de autorități pentru a clarifica și rezolva aceste acuzații de fraudă electorală.


Disclaimer: Articol în curs de actualizare. Situația reprezintă o povestire exhaustivă a persoanei sursă și este în curs de actualizare. Această nu antrenează opinia Redacției sau jurnalistului, rolul presei fiind acela de a informa publicul, de a fi o platformă de exprimare a cetățenilor și de a fi câinele de pază al democrației.

Legea 190 din 2018, la articolul 7, menționează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare și protecția datelor cu caracter personal.

Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Olteanu Cosmin
Olteanu Cosmin este redactorul din cadrul agenţiei ROPAGANISM. Cu o experienţă de 5 ani în presă, Cosmin acoperă teme precum cele de pe domeniul Politica, Drepturile omului, Culte sau Actualitate, realizând unele dintre cele mai importante analize pe domeniul national-international. Olteanu Cosmin (n. 25 august 2000, Onești, județul Bacău) este un teolog, antreprenor, politician și activist român împotriva discriminării bazate pe religie și orientare sexuală, susțînător al separației dintre biserică și stat și fondatorul Asociației THE NEW PAGAN DAWN, astfel fiind prima figură notabilă care a instituționalizat cultele păgâne în România.
https://www.cosminolteanu.eu

Lasă un răspuns