drepturile omului romania stiri

Vocea unei comunități – Bucharest Pagan Pride 2023

Bucharest Pagan Pride a marcat cu fast Ediția a III-a în 2023, aducând în prim-plan vizibilitatea comunității păgâne din România și celebrând istoria sa bogată. Evenimentul pe parcursul unei săptămâni, cu marș ce s-a desfășurat pe 29 octombrie 2023, începând cu orele 17:00, a transformat Calea Victoriei într-un altar al spiritelor de Samhain, îmbinând ritualurile păgâne cu recunoașterea a 9 ani de vizibilitate și evoluție a comunității păgâne din țară.

Locul de întâlnire a fost Alveola Media, în apropierea Muzeului Național Grigore Antipa și a Stației de Metrou, iar adunarea participanților a avut loc la ora 18:00. Timp de o săptămână până la evenimentul Marșului au avut loc mai multe ateliere despre istoria și cultura păgână ce s-au bucurat de un real succes și suport din partea comunității, ateliere desfășurate hibrid la Templul Zeilor Antici și online.

Evenimentul a fost organizat de THE NEW PAGAN DAWN, singura organizație de reprezentarea comunității păgâne din România, fondată în 2016 de Olteanu Cosmin, un păgân și teolog român. Ne-am decis să luăm un interviu fondatorului și președintelui, Olteanu Cosmin să ne povestească umpic despre întregul demers din spatele Bucharest Pagan Pride.

Onofrei Mihaela, jurnalist Redacția ROPAGANISM: Povestiți-ne un pic ce înseamnă spiritualitate păgână și cum e aceasta reprezentată în România/București

Olteanu Cosmin, Președintele THE NEW PAGAN DAWN, organizator Bucharest Pagan Pride: Spiritualitatea păgână reprezintă o serie de tradiții precreștine, etnice a vechilor popoare ce onorau ciclurile Naturii, cunoscute ca Sabate și Esabate, respectiv fazele Lunii și în anumite tradiții ale Soarelui. Aceste persoane credeau și cred în reîncarnare și în existența mai multor Zei fără a veni ca un afront sau vreo contradicție cu religiile monoteiste, precum Creștinismul, având în vedere că acestea sunt mai vechi decât Creștinismul. Mai mult credem în ideea de libertate individuală, care cunoaște și obligații. Noi iubim Natura, celebrăm viața, celebrăm Solstițiile și Echinocțiile, promovăm acceptarea și diversitatea, fiind prima spiritualitate ce acceptăm și la nivel teologic persoanele LGBTQ+ de exemplu. Multe din principiile noastre sunt descrise în cărți, precum cea a lui Sallustius – Despre Zei și lume.

În România, comunitatea păgână este reprezentată de Asociația THE NEW PAGAN DAWN (NOII ZORI PĂGÂNI), membră a Congresului European al Religiilor Etnice, precum și a Pagan Awareness Network. Această organizație a fost fondată de comunitatea păgână, tocmai pentru aceasta ca urmare a valului de prejudecăți și stereotipuri asociate cu Păgânismul și a modului de raportare al unor cetățeni sau instituții ce abuzează ori discriminează practicanții politeiști. Modul de reprezentare este unul democratic, unde fiecare persoană politeistă votează reprezentantul din județul lor, unde avem filiale (peste 20 în România și restul reprezentanțe) și acesta votează în Adunarea Generală din fiecare primăvară de la Bran, Consiliul Director care reprezintă organizația.

Desigur, în România au fost și o serie de probleme în ceea ce privește situații de discriminare, având inclusiv persoane ce au fost exmatriculate din Liceu pentru apartenența politeistă, ori copii abandonați ce au fost bătuți în centrele de plasament sau familiile de asistență maternală pentru că sunt păgâni. Dincolo de asta au fost și amenințări sau violențe fizice la care persoane sunt supuse pentru că sunt politeiste și avem numeroase reclamații depuse la Poliție pentru aceste aspecte. Totuși, vedem cu bucurie că oamenii se deschid, iar instituțiile statului încep să respecte libertatea de credință, chiar promovează cărți și materiale ce studiază rădăcinile noastre, păgâne ale poporului român, dar și ale omenirii per general.

În București, oamenii sunt destul de deschiși și chiar ne bucurăm că Filiala București (Arhidieceza Păgână TNPD de București) se bucură de sprijinul oamenilor, implicându-ne cu ajutorul lor inclusiv în proiecte caritabile. Am deschis un Templu în București, Templul Zeilor Antici în Șoseaua Giurgiului nr. 119 din București, unde am oferit atât un spațiu sigur pentru persoanele ce căutau un sprijin, ori pentru copii vulnerabili. Totodată acolo am generat o serie de activități pentru comunitate, strângeri de donații sau activități de Yule (Crăciun) pentru copii ce nu au părinți. Mai mult celebrăm ritualuri de Lună nouă, Solstiții și Echinocții, ori ieșiri publice de relaxare și de comuniune cu comunitatea păgână din București, coordonată de colega noastră Teodora Paul, respectiv de colegul nostru de pe județul Ilfov, Andrei Popa.

Am avut și incidente în care Templul sau sediul au fost atacate cu ouă, ori Secția 16 Poliție a amendat aiurea oameni pe motive de discriminare religioasă, însă nu există pădure fără uscături. Și acestea sunt necesare în viața unui om. Zeii noștrii ne dau experiențe minunate zilnic.

Onofrei Mihaela, jurnalist Redacția ROPAGANISM: Cum a evoluat comunitatea spiritualității păgâne în București în ultimii ani și care credeți că sunt principalele provocări și oportunități cu care se confruntă?

Olteanu Cosmin, Președintele THE NEW PAGAN DAWN, organizator Bucharest Pagan Pride: Comunitatea păgână din București este o comunitate mult mai asumată decât în localitățile din provincie, deoarece Bucureștiul este un oraș mult mai cosmopolit și mai divers, însă ca orice comunitate minoritară încă aflată într-o țară majoritar creștină cunoaște diverse provocări și surprize. Mulți practicanți ai Păgânismului sunt persoane solitare și asta se datorează lipsei pentru mulți ani a unei vieți comunitare, așa cum de aproape 3 ani s-a creat în jurul Templului Zeilor Antici deschis în București. Provocările cu care aceștia se confruntă sunt multe legate de timpul pe care îl pot aloca spiritualității și uneori, în cazul unor lipsei de a se putea afișa, de a își lua liber pentru a putea trăi în mod asumat comuniunea păgână. Oportunitățile pe care aceștia le au sunt cele pe care THE NEW PAGAN DAWN, odată cu înființarea sa le-a acordat comunității și anume un magazin ezoteric cu produse ritualizate handmade, a unui Templu ca loc de practică, a activităților promovate de Arhidieceza Păgână TNPD de București prin care avem seri de socializare, cursuri educaționale și meditații în Natură sau în Templu. Mai mult, prezența unei Biblioteci, precum Biblioteca Pierdută a Hypatiei invită la studiu și la lectură, iar Comunitatea Elevilor Politeiști, oferă tinerilor studenți și elevi un mod de asociere pentru a se autoreprezenta și pentru a da un spațiu noilor generații care vor să abordeze Păgânismul într-o manieră mult mai modernă decât poate a organizațiilor. Oportunitățile sunt multe și provocările pe măsură, însă avem încredere și nadăjduim că Zeii ne binecuvântează și ghidează pașii zilnic. Cultura și societatea a fost fondată și construită armonios prin credință și puterea noastră de materializare.

Onofrei Mihaela, jurnalist Redacția ROPAGANISM: Cum a luat naștere Bucharest Pagan Pride, cine sunt membrii fondatori ai acestei mișcări și care au fost principalele motive pentru înființarea acestui eveniment?

Olteanu Cosmin, Președintele THE NEW PAGAN DAWN, organizator Bucharest Pagan Pride: În primul rând e un șir de evenimente pe parcursul a 6 zile din 7, cu un eveniment în ultima zi, reprezentat de Marșul Pagan Pride, anul acesta fiind organizat în modul în care am convenit cu Primăria Municipiului București pe data de 29.10.2023.

Bucharest Pagan Pride, reprezintă un eveniment unic, dar cu o simbolistică și misiune inspirată de la mișcările Pagan Pride din toată America de Nord, din țările din spațiul european, în special vestic și nordic, vechi de un secol, cel puțin, prin care noi, păgânii români dorim să construim o imagine publică pozitivă a Păgânismului, dar și să combatem efectele discriminării, abuzului și excluziunii sociale a păgânilor, aflata anul acesta la a treia editie. 

Pagan Pride reprezintă eveniment comunitar gratuit, care oferă o atmosferă familiară pentru a afla despre Păgânism și multele sale tradiții. Festivitățile includ: ateliere educaționale, acțiuni caritabile, ritualuri, spectacole de scenă și cabine de vânzători locali, nonprofit și organizații păgâne.

Bucharest Pagan Pride, asemeni Cluj Pagan Pride ce va fi organizat începând cu ajutorul Zeilor de anul viitor, în Cluj este un eveniment comunitar organizat anual și fondat de Asociația THE NEW PAGAN DAWN (NOII ZORI PĂGÂNI) în anul 2021, când a avut loc prima ediție. Ideea aceasta a pornit de la Olteanu Cosmin, părintele fondator și președintele THE NEW PAGAN DAWN, care inspirat de mișcările păgâne ce renasc în lume a decis că acest program e potrivit și spațiului românesc tot mai divers, dar tot mai rupt în diverse extreme, dezbateri și răutăți ce nu își au loc. Acesta și-a propus ca acest eveniment să vină ca o gură de aer adusă comunității păgâne și valorilor ce stau la baza etnogenezei românești. E important să ne conștientizăm trecutul, să ne respectăm valorile și cultura și nu în sens naționalist, să ne onorăm strămoșii și Zeii, fără să fim fanatici ori să interpretăm aiurea Păgânismul, precum ales să o facă unele grupări fals păgâne și să respectăm dreptul fiecărui cetățean de a crede și simți religios, ori de a nu crede și simți religios.

Asociația THE NEW PAGAN DAWN (NOII ZORI PĂGÂNI) este o organizație cultural-religioasă, filosofică și educativă din România, înregistrată ca ONG din 24 iunie 2016. Scopul acestei organizații este de a promova valorile Păgânismului și de a ridica conștiința asupra tradițiilor și continuității în lucrării Zeilor în România. Suntem singura și prima organizație de autoreprezentare a comunității păgâne din România, membră a Comisiei pentru Culte din Camera Deputaților. Suntem prezenți peste tot în România, numărând peste 20 de filiale și structuri teritoriale și reprezentanțe în restul județelor, dar și cu reprezentanțe deschise în Canada, Irlanda, Anglia, Germania, Austria, Franța, Italia și Spania pentru a fi alături și de diaspora românească.

Sunt teolog păgân și creștin, preot păgân ordinat în Statele Unite ale Americii, respectiv președintele fondator al THE NEW PAGAN DAWN, fiind păgân de la 11 ani și fiind omul ce stă în spatele mișcării păgâne din România. Acesta a instituționalizat cultele păgâne din România, înființând oficial cultul păgân pornind de la discriminarea și abuzul primit în centrele de plasament pentru că autoritățile nu recunoșteau cultul păgân, deoarece nu exista o organizație legal înființată care să îl reprezinte.

M-am născut în Onești, județul Bacău, pe 25 august 2000. Născut dintr-o familie ce a decedat la imediată lui naștere, acesta a fost preluat de Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Bacău și plasat într-o familie de asistenți maternali profesioniști din municipiul Onești, județul Bacău, unde am domiciliat până la împlinirea vârstei de 12 (douăsprezece) ani.

În 24 iunie 2016 am pus bazele primei organizații ce promovează interesele comunității păgâne din România și anume Asociația THE NEW PAGAN DAWN. În THE NEW PAGAN DAWN, acesta dezvoltă o serie de proiecte ce promovează gândirea critică, nonconformismul, libertatea de exprimare, drepturile omului. Astfel am dezvoltat campanii de informare cu privire la cultele păgâne, propune proiecte legislative în Parlamentul României, participă la diverse dezbateri televizate, inițiază programe de cultură și educație în spiritul valorilor democratice și acordă asistență juridică persoanelor discriminate, cât și inițiază diverse acțiuni în instanță îndreptate împotriva celor ce aduc atingere vieții private sau valorilor umane în care aceștia cred.

Am absolvit Liceul Teologic Fericitul Ieremia din Onești, cu un atestat in teologie romano-catolică, și am absolvit un program de studii religioase de licență la Universitatea București, in cadrul Facultății de Teologie Romano-catolică, respectiv Universitatea Bioterra, Facultatea de Drept, după ce in 2016 am absolvit cursurile de teologie comparativă la Biserica Vieții Universale din Statele Unite ale Americii.

Am fost vicepreședinte al Consiliului Județean al Elevilor din județul Bacău (din 20 septembrie 2016 până in 15 februarie 2017). Am renunțat la funcție în urma unei controverse, mediatizate in Vice.com alături de unul din opozanții săi, Marius Apostol.

Fondez Asociația THE NEW PAGAN DAWN, în 2016, cu scopul de a promova valorile culturale primordiale ale poporului din spațiul fostei Dacii (carpato-danubiano-pontic). Sub mandatul de președinte dezvoltă o serie de activități menite să schimbe felul în care oamenii privesc comunitatea păgână, religia și respectul față de drepturile omului și persoanele defavorizate. Colaborez în regim de parteneriat cu persoane publice din România și organizații în interesul luptei sale pentru drepturile omului. Particip începând cu fondarea THE NEW PAGAN DAWN la o serie de dezbateri televizate, cât și interviuri în presă scrisă românească și internațională, unde raportează situația prezentă a României și vorbește despre reușitele și planurile sale în materie de drepturile omului.

In prezent sunt președinte în Consiliul Director, cât și reprezentant al comunității politeiste din România in cadrul Congresul European al Religiilor Etnice și fondatorul Asociației Noii Zori Păgâni (THE NEW PAGAN DAWN) din din 24 iunie 2016 până in prezent.

În 2017 am participat alături de Grupul Parlamentar al Partidului Uniunea Salvați România la modificarea LegiI 272/2004 ce reglementează drepturile copiilor inițiat de un senator, Vlad Alexandrescu.

Din 2018 sunt jurnalist la și la 3 (trei) reviste Pov21, ROPAGANISM și BlastingNews. Olteanu Cosmin susține proteste ale cetățenilor din capitală și din alte localități față de o serie de abuzuri ale autorităților centrale sau locale, precum Roșia Montană. Am publicat articole în reviste precum BlastingNews USA (ediția engleză), Medium.com, Ziare.com, Revista POV21 și Revista ROPAGANISM.

În 2019, acesta am fost admis la Facultatea de Teologie Ortodoxă Pastorală din cadrul Universității Tehnice din Cluj Napoca, iar din 2020 se m-am transferat la Universitatea Bucuresti, Facultatea de Teologie Romano-catolica pe specializarea Studii Religioase.

In 29 martie 2021, am absolvit Institutul International de Management al Afacerilor din Berlin, pe programul de Management de Proiect. Din anul 2021 am fost admis si urmez o a doua facultate in cadrul Universitatii Bioterra, pe specializarea Drept/Stiinte juridice.

În 5 noiembrie 2021 am preluat mandatul de vicepreședinte al Consiliului Tinerilor Instituționalizați după ce am plecat în 2018 din aceasta organizație datorită leadershipului defectuos al acestei organizații. Din această poziție mi-am propus reforma actualei structuri și implementarea unei mai bune metode de control, monitorizare și aplicare a politicilor publice din domeniul asistentei sociale în sistemul de protecție al copilului din România. În martie 2022 am fost ales președintele Consiliului Tinerilor Institutionalizați de unde am reușit sa reformez statutul organizației, sa înfințez departamente si comisii, sa repar credibilitatea si datoriile organizației, sa închei diferite parteneriate, sa atrag membrii si sa înfințez comisii si departamente specializate. Din pacate in urma unor jocuri politice, dar si pe motive medicale mi-am dat demisia in 24 iunie 2022 si am incheiat 4 ani de activism in acesta organizatie.

Onofrei Mihaela, jurnalist Redacția ROPAGANISM: Cum încurajați colaborarea și schimbul de idei între diferitele grupuri și tradiții păgâne din comunitatea Bucureștiului?

Olteanu Cosmin, Președintele THE NEW PAGAN DAWN, organizator Bucharest Pagan Pride: Suntem o comunitate incluzivă și Păgânismul ne invită la dialog și fraternitate. Fiecare tradiție păgână reprezintă o exprimare a aceleiași realități, dar cu alte cuvinte, ori cu alte reprezentări ale divinului, fie că vorbim de mitologie sau numele Zeilor și Zeițelor noastre. Astfel, nu există provocări din pricina faptului că în cadrul nostru regăsim diferite tradiții sau grupuri păgâne. Mai mult, fondarea primului Templu păgân din România, la București, și anume Templul Zeilor Antici exprimă idealul de apel la unitate a comunității păgâne din România, și mai ales din București, având în vedere că numele Templului nu a fost consacrat unui Zeu anume, propunându-ne un spațiu divers și păgân.

Încurajăm colaborarea comunității păgâne din București oferind prin Arhidieceza Păgână TNPD de București și Templul Zeilor Antici pe lângă un spațiu, evenimente, seri de socializare, ritualuri, cursuri și programe culturale. Dincolo de asta ne-am asociat pentru a ne implica în comunitate și cu diverse organizații ce luptă pentru cauze ce ne privesc sau ating și pe noi, precum Vocea Copiilor Abandonați, Ambasada Indiei din România, Fundația Gaya și multe alte organizații și instituții publice. Susținem arta și oferim sprijin pictorilor precum Eugen Roșca, ori chiar suntem alături de comunitățile vulnerabile din Rahova, Ferentari sau din centrele de plasament strângând donații, făcând sesiuni de pregătire la matematică, română și alte materii, oferind sprijin material, juridic și psihologic gratuit persoanelor aflate în nevoie, discriminate, abuzate sau în risc de sărăcie. E normal să fim oameni și să trăim în comunitate, fiind implicați activ. Asta e misiunea la care ne cheamă Zeii și societatea.

Onofrei Mihaela, jurnalist Redacția ROPAGANISM: Care sunt principalele obiective ale Bucharest Pagan Pride?

Olteanu Cosmin, Președintele THE NEW PAGAN DAWN, organizator Bucharest Pagan Pride: Așa cum reiese și din consultarea site-ului bucharestpaganpride.ro ne propunem să oferim informații legate de comunitatea păgână și Păgânism în România, să pozitivăm imaginea comunității, să combatem prejudecățile și stereotipurile, să chemăm la unitate comunitatea păgână și oferim un spațiu comunitar liber de judecată oamenilor ce sunt păgâni sau vor să cunoască alți oameni cu care să socializeze. Nu suntem doar o comunitate spirituală, iar Bucharest Pagan Pride nu e vorba doar despre spiritualitate, ci este vorba despre solidaritate, sprijin, învățare, demitizarea Păgânismului și a Artelor Oculte și despre a fi oameni autentici.

Bucharest Pagan Pride este un eveniment organizat de Asociația THE NEW PAGAN DAWN, care își propune să construiască o imagine publică pozitivă a Păgânismului și să combată discriminarea bazată pe religie.

Obiectivele Bucharest Pagan Pride includ:

– organizarea unei târguri speciale pentru micii comercianți păgâni, oferind oportunitatea de a achiziționa și susține produse locale și artizanale;

– creșterea gradului de conștientizare a tradițiilor și continuității în lucrarea Zeilor în România, prin ateliere tematice;

– promovarea valorilor Păgânismului și a diversității religioase, prin Marșul de Bucharest Pagan Pride;

– organizarea de ateliere și prezentări pentru a educa publicul cu privire la Păgânism și la tradițiile sale;

– crearea unui spațiu sigur și incluziv pentru păgânii din România și din întreaga lume.

Onofrei Mihaela, jurnalist Redacția ROPAGANISM: Care este mesajul central pe care doriți să-l transmiteți participanților și publicului larg prin intermediul acestui eveniment?

Olteanu Cosmin, Președintele THE NEW PAGAN DAWN, organizator Bucharest Pagan Pride: Mesajul central pe care dorim să-l transmitem participanților și publicului larg prin intermediul acestui eveniment este:

Bucharest Pagan Pride este un eveniment dedicat comunității păgâne din România, care are ca scop să promoveze solidaritatea, înțelegerea, și să combată stereotipurile și discriminarea bazată pe religie. Aici, ne reunim pentru a celebră diversitatea tradițiilor păgâne și pentru a oferi un spațiu în care toți oamenii, fie ei păgâni sau dornici să cunoască mai bine această comunitate, se pot simți liberi de judecată. Bucharest Pagan Pride nu se limitează doar la aspectele spirituale ale Păgânismului, ci este despre a fi autentici, a învăța împreună, a sprijini unii pe alții și a construi o comunitate mai unită. Ne dorim să contribuim la demitizarea Păgânismului și a Artelor Oculte, și să promovăm o imagine publică pozitivă a Păgânismului, bazată pe valori precum diversitatea religioasă, solidaritatea și respectul față de tradițiile locale. Bucharest Pagan Pride este un eveniment care aduce împreună oameni din toate colțurile țării și din întreaga lume, oferindu-le oportunitatea de a învăța, de a socializa și de a sprijini micii comercianți păgâni și produsele lor locale. Este un eveniment care promovează cunoașterea tradițiilor păgâne și continuitatea lor în România, prin ateliere tematice, și oferă un spațiu sigur și incluziv pentru toți păgânii. Suntem aici pentru a construi o comunitate mai unită și pentru a demonstra că Păgânismul este o parte importantă a diversității religioase și culturale din România.

Onofrei Mihaela, jurnalist Redacția ROPAGANISM: Ce așteptări aveți de la participanții la Pagan Pride Bucharest și cu ce ați vrea să rămână după eveniment?

Olteanu Cosmin, Președintele THE NEW PAGAN DAWN, organizator Bucharest Pagan Pride: Așteptăm de la participanții la Bucharest Pagan Pride să aducă cu ei deschidere, respect, curiozitate și dorința de a învăța și de a împărtăși. Sperăm să se implice activ în eveniment, să participe la atelierele tematice, să interacționeze cu ceilalți participanți și să sprijine micii comercianți păgâni prin achiziționarea de produse locale și artizanale.

După eveniment, ne dorim ca participanții să plece cu o mai mare înțelegere a comunității păgâne din România și din întreaga lume, să aibă mai puține prejudecăți și stereotipuri legate de Păgânism, și să simtă că au făcut parte dintr-un spațiu sigur și incluziv, spațiu pe care mai apoi, în măsura dorinței și posibilității să îl reviziteze cu drag, ori să se implice în activitățile organizației sau să propună direcții de activitate noi. Sperăm că vor păstra amintiri pozitive din eveniment și că vor rămâne cu un sentiment de solidaritate și sprijin oferit de comunitatea păgână. De asemenea, ne dorim ca aceștia să fie inspirați să continue să exploreze tradițiile păgâne, să învețe mai mult despre ele și să le împărtășească cu alții în viitor, contribuind astfel la demitizarea Păgânismului și la promovarea valorilor noastre. O societatea mai incluzivă și mai pacifistă se construiește prin fiecare om ce promovează pacea și acceptarea.

Onofrei Mihaela, jurnalist Redacția ROPAGANISM: Ce tipuri de activități și prezentări vor fi disponibile la eveniment?

Olteanu Cosmin, Președintele THE NEW PAGAN DAWN, organizator Bucharest Pagan Pride: Datele legate de aceste chestiuni sunt disponibile pe bucharestpaganpride.ro.

Tema Bucharest Pagan Pride din acest an este consolidarea imaginii Păgânismului din România, fiind o continuare a temei din cea de-a doua ediție a Bucharest Pagan Pride și anume Holocaustul Păgân în spațiul românesc. Având în vedere tema toate activitățile sunt orientate spre satisfacerea temei.

Ne propunem și dezvoltăm în perioada 22-28 octombrie 2023, înafară de data de 25.10.2023 o serie de ateliere ținute de membrii ai comunității păgâne prin care să pătrundem misterul Artelor Magice și Oculte atât de prezente în practica spirituală a comunității păgâne, dar atât de slab înțeleasă și asociată fals cu fapte antisociale. Astfel, vom avea ateliere despre fabricarea și ritualizarea lumânărilor, mitologia nordică, influențele păgâne din Creștinism, practici divinatorii, precum utilizarea plăcii Ouija, ori Necromanția, arta comunicării cu spiritele din lumea de dincolo, mai ales că discutăm de subțierea vălului dintre lumi din preajma Samhainului celebrat anual pe 31.10.2023.

Mai mult vom aborda Hermetismul și tot ce ține de cunoașterea ocultă a mecanismului și legilor de funcționare a Universului din Kybalion, iar mai apoi vom avea și un atelier sprijiniți de organizația Platforma Pagan Acceptance prin care vom discuta despre problema intersecționalității comunității păgâne, propunându-ne să discutăm despre comunitatea păgânilor ce sunt și persoane LGBTQ+ în România de astăzi.

Pe data de 25.10.2023 promovăm ediția anuală a Târgului Pagan Arts and Craft. Târgul Pagan Arts and Craft va oferi ocazia de a explora o gamă diversificată de produse artizanale, bijuterii, obiecte de artă și cărți toate create cu dragoste și respect pentru tradițiile păgâne. Vei găsi aici sculpturi podoabe, lumânări, talismane, pietre semiprețioase, precum și alte obiecte magice fiecare având o poveste și o semnificație specială.

Pe lângă expunerea de produse evenimentul va include și prezentări și ateliere interactive unde participanții vor putea învăța mai multe despre practicile spirituale și tradițiile păgâne. Persoanele ce vor participa vor avea ocazia să discute cu practicanți ai acestor tradiții, să împărtășească experiențe și să se conecteze cu o comunitate deschisă și prietenoasă. În plus pentru a completa atmosfera magică vor avea loc ceremonii și ritualuri speciale la Templul Zeilor Antici unde toți cei interesați vor putea participa și să experimenteze conexiunea cu lumea divină și Natura înconjurătoare.

În 29.10.2023 începând cu ora 17:00 pornind pe traseu pietonal din fața Muzeului Grigore Antipa din București pe Calea Victoriei spre Universitate până la Statuia lui Mihai Viteazu un marș pașnic prin care ne propunem să arătăm persoanelor că nu suntem cu nimic diferiți de ceilalți oameni și că suntem cetățeni egali în drepturi și obligații cu aceștia, dar și că tradițiile și comunitatea păgână nu au dispărut și sunt mai prezente ca niciodată. Anunțăm că vom fi aproximativ până în 500 de persoane la manifestație, dar comunitatea păgână numără un număr mult mai mare de aproximativ 2 milioane de cetățeni. Numai comunitatea hindusă din București, păgână și ea numără 1000 de persoane, conform datelor ce le avem de la Ambasada Indiei din România.

Onofrei Mihaela, jurnalist Redacția ROPAGANISM: Cum contribuie Bucharest Pagan Pride la promovarea înțelegerii și a respectului față de spiritualitatea păgână în societatea contemporană?

Olteanu Cosmin, Președintele THE NEW PAGAN DAWN, organizator Bucharest Pagan Pride: Bucharest Pagan Pride contribuie la promovarea înțelegerii și a respectului față de spiritualitatea păgână în societatea contemporană prin crearea unui spațiu deschis și incluziv în care participanții pot interacționa, învăța și dialoga despre tradițiile păgâne. Evenimentul oferă oportunitatea de a deschide un dialog deschis despre Păgânism și de a demitiza miturile și stereotipurile care pot exista în jurul acestei spiritualități.

Prin atelierele tematice, prezentări și târgurile pentru micii comercianți păgâni, Bucharest Pagan Pride educă publicul cu privire la diversitatea și complexitatea spiritualității păgâne. Acest eveniment promovează înțelegerea tradițiilor păgâne și oferă oportunitatea de a-i aduce pe oameni în contact direct cu practicanții păgâni, permițându-le să afle mai multe despre această comunitate și să lămurească orice întrebări sau confuzii legate de aceasta.

Prin Marșul de Bucharest Pagan Pride, evenimentul își asumă o prezență publică și încurajează diversitatea religioasă, promovând respectul față de toate credințele. Prin toate aceste aspecte, Bucharest Pagan Pride contribuie la sensibilizarea și educarea societății cu privire la spiritualitatea păgână și încurajează o mai mare deschidere și respect față de aceasta în lumea contemporană.

Onofrei Mihaela, jurnalist Redacția ROPAGANISM: Ce sfaturi aveți pentru cei care doresc să exploreze sau să înțeleagă mai bine această formă de spiritualitate?

Olteanu Cosmin, Președintele THE NEW PAGAN DAWN, organizator Bucharest Pagan Pride: Pentru cei care doresc să exploreze sau să înțeleagă mai bine spiritualitatea păgână, sfaturile noastre sunt:

– Fii deschis la învățare: Abordează acest proces cu o minte deschisă și curiozitate. Caută să înțelegi, nu să judeci.

– Citește și cercetează: Există o bogată literatură despre spiritualitatea păgână. Cărțile, articolele și resursele online pot fi surse valoroase de informații, dar mare grijă la dezinformări sau informații false, loc unde oferim sprijin la THE NEW PAGAN DAWN, dar și surse verificate în cadrul Bibliotecii Pierdute a Hypatiei.

– Participă la evenimente: Participarea la evenimente precum Bucharest Pagan Pride poate oferi oportunitatea de a cunoaște practicanți păgâni, de a discuta cu ei și de a învăța direct despre tradițiile lor.

– Respectă diversitatea: Spiritualitatea păgână este diversă și cuprinde numeroase tradiții și practici. Fii deschis să descoperi această diversitate și să înțelegi că nu există o singură „călăuză” a Păgânismului.

– Păstrează un spirit critic: În timp ce explorezi spiritualitatea păgână, păstrează un spirit critic și întreabă întotdeauna pentru mai multe informații atunci când ai întrebări.

– Respectă drepturile și credințele altora: Apreciază faptul că fiecare are libertatea de a-și alege propria cale spirituală. Respectă această diversitate și dreptul altora de a-și urma propriile credințe.

– Învață de la practicanți: Cea mai bună modalitate de a înțelege spiritualitatea păgână este să discuți și să înveți de la practicanți. Întrebările deschise și dialogul sincer pot duce la o înțelegere mai profundă.

– Fii răbdător: Înțelegerea și explorarea spiritualității păgâne pot dura mult timp. Fii răbdător cu tine însuți și cu procesul de învățare.

– Explorează în profunzime: Dacă te simți atras de această spiritualitate, ia în considerare posibilitatea de a studia mai profund sau de a te alătura unei comunități păgâne pentru a avea o experiență mai autentică.

Aceste sfaturi ar trebui să te ajute să începi explorarea spiritualității păgâne și să înțelegi mai bine această formă de credință. Totodată, la THE NEW PAGAN DAWN vor găsi sprijin mereu pentru spiritualitatea lor. Multe informații găsiți pe thenewpagandawn.eu, precum și date de contact.

Onofrei Mihaela, jurnalist Redacția ROPAGANISM: Cum vedeți viitorul comunității spirituale păgâne în București și care sunt proiectele viitoare ale Bucharest Pagan Pride?

Olteanu Cosmin, Președintele THE NEW PAGAN DAWN, organizator Bucharest Pagan Pride: THE NEW PAGAN DAWN prin Arhidieceza Păgână TNPD de București își propune să strângă mai mulți voluntari și membrii și să coalizeze comunitatea păgână din București, asemeni modului în care și alte structuri teritoriale ale THE NEW PAGAN DAWN își propun în țară.

Odată cu acestea ne propunem să lansăm mai multe cursuri pe zone legate de Păgânism și Arte Oculte, precum și să definitivăm cimitirul păgân din Buturugeni pe care îl construim. Mai mult dorim să dezvoltăm o rețea de reprezentare pe fiecare sector din cele 6 existente în București. Alături de Ambasada Indiei din România ne propunem să desfășurăm și o serie de activități ce țin de reprezentare comunității hinduse din București, prin înființarea unei Societăți Hinduse.

În edițiile următoare ale Bucharest Pagan Pride ne propunem să adunăm din ce în ce mai mulți participanți și să diversificăm programele oferite de noi. Totodată ne propunem să adunăm mai mulți finanțatori și să încercăm să oferim conferințe dedicate comunității păgâne în spații mult mai mari pentru această comunitate. Desigur, suntem deschiși să primim propuneri din partea comunității păgâne, care să se concretizeze în ceea ce vom oferi împreună cu comunitatea păgână în edițiile următoare.

Onofrei Mihaela, jurnalist Redacția ROPAGANISM: Care sunt modalitățile în care Bucharest Pagan Pride se implică în comunitatea locală în afara evenimentului anual?

Olteanu Cosmin, Președintele THE NEW PAGAN DAWN, organizator Bucharest Pagan Pride: Implicarea THE NEW PAGAN DAWN nu se rezumă doar la evenimentul anual de Bucharest Pagan Pride, ori Cluj Pagan Pride. Proiectele precum cele oferite comercianților păgâni din cadrul Pagan Arts and Craft continuă sub forma magazinului și platformei e-commerce oferite prin intermediul Tiamat.ro, unde continuăm proiectul.

Proiectele legate de ateliere le continuăm sub forma cursurilor organizate prin intermediul Universității Horapollo, disponibile pe incsr.ro, iar implicare prin asistența juridică și psihologică a comunității păgâne și a altor cazuri în mod gratuit o facem prin intermediul Platformei Pagan Acceptance și a Departamentelor de specialitate, alături de avocata noastră, psihologii noștri și asistentul nostru social.

Mai mult, venim în sprijinul comunității locale generând activități prin care venim în sprijinul comunității locale oferit sprijin material la centrul nostru de donații sau evenimente comunitare de învățare, deprinderi de competențe ori chiar simple acțiuni de sprijin a unor persoane nevoiașe.

Onofrei Mihaela, jurnalist Redacția ROPAGANISM: Ce reacții și feedback (pozitive și negative) ați primit din partea participanților și comunității după evenimentele anterioare?

Olteanu Cosmin, Președintele THE NEW PAGAN DAWN, organizator Bucharest Pagan Pride: Am primit feedback pozitiv din partea participanților și comunității, care au apreciat spațiul sigur și incluziv creat de Bucharest Pagan Pride, oportunitatea de a învăța mai mult despre tradițiile păgâne și de a interacționa cu practicanții. Mulți au apreciat atelierele tematice și prezentările care au adus claritate și înțelegere asupra Păgânismului. De asemenea, participanții au fost încântați de oportunitatea de a susține micii comercianți păgâni și produsele lor locale și artizanale.

În ceea ce privește feedback-ul negativ, am primit unele comentarii critice din partea unor persoane care au avut prejudecăți sau neînțelegeri legate de Păgânism. Cu toate acestea, echipa Bucharest Pagan Pride a luat în considerare aceste păreri și a încercat să abordeze miturile și stereotipurile legate de Păgânism prin educare și dialog deschis. Evenimentul a răspuns la aceste critici cu informații și experiențe care au ajutat la construirea unei imagini mai complete și mai corecte a comunității păgâne.

Totodată, am avut din păcate parte din partea unora persoane ce se autodescriu creștine sau legionare diverse amenințări cu moartea ori incitări la ură, cărora nu le-am dat curs și le-am raportat Poliției.


Disclaimer: Articol în curs de actualizare. Situația reprezintă o povestire exhaustivă a persoanei sursă și este în curs de actualizare. Această nu antrenează opinia Redacției sau jurnalistului, rolul presei fiind acela de a informa publicul, de a fi o platformă de exprimare a cetățenilor și de a fi câinele de pază al democrației.

Legea 190 din 2018, la articolul 7, menționează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare și protecția datelor cu caracter personal.

Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Onofrei Mihaela
Onofrei Mihaela este redactorul cel mai vechi din cadrul agenţiei ROPAGANISM. Cu o experienţă de peste 30 de ani în presă, Mihaela acoperă teme precum cele de pe domeniul Activism civic, Mediu sau Economic, realizând unele dintre cele mai importante analize pe domeniul national. Cariera mea jurnalistica are varsta democratiei. Am inceput in 1990, la Catavencu si am continuat in presa scrisa, agentie de presa si radio. Sunt, asadar, un vechi practicant al istoriei, Le-am vazut pe toate cate au fost pana acum - demonstratii, razboaie, mineriade, coruptie, alegeri, anchete, musamalizari, pacturi si tradari. Trei dintre cele mai notabile repere profesionale: 2001 - Premiul Clubului Roman de Presa pentru cel mai bun reportaj 2003 - Master in sociologie la Universitatea Bucuresti 2007 - 2009 - Corespondent special pentru spatiul postsovietic. Vorbesc rusa si engleza.
https://aripidenoapte.wordpress.com/

Lasă un răspuns