București, 24 octombrie 2023 – Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, prin Natalia Intotero alături de Ministerul Afacerilor Interne și Ministerul Muncii și Solidarității Sociale au fost prezenți la întâlnirea cu societatea civilă prin care s-a discutat tema cărților de identitate pentru persoanele defavorizate. Printre reprezentații s-a numărat și THE NEW PAGAN DAWN, organizației reprezentată la eveniment de Cassian Mario, jurist și membru în aparatul de specialitate al Președintelui.
Conform Codului Civil, orice persoană are dreptul la nume, la domiciliu, la reședință, precum și la o stare civilă, dobândite în condițiile legii. Numele permite să recunoaștem persoana fizică și să o desemnăm, domiciliul ne indică locul unde ea poate fi găsită, iar starea civilă stabilește identitatea juridică a persoanei fizice respective. Pentru a dispune de drepturi și libertăți o persoană trebuie să aibă calitatea de subiect de drept, iar acest fapt se realizează prin intermediul documentelor de identitate.
Cartea de identitate este singura modalitate prin care o persoană poate avea acces direct la serviciile necesare unei existențe minimale. În concret, lipsa documentelor de identitate îngreunează sau chiar limitează sever accesul la mai multe tipuri de drepturi cetățenești: drepturi sociale și economice (asistență socială, asigurări sociale, angajare), drepturi politice, etc. Obținerea cărții de identitate este însă dependentă de posibilitatea persoanei de a face dovada unui domiciliu.
10 august 2023, ziua în care Olteanu Cosmin a fost vocea persoanelor private de dreptul la identitate
La întâlnirea din 10 august 2023 cu Natalia Intotero, Ministrul Familiei acesta a susținut introducerea discutării problemei persoanelor fără buletin după ce acesta s-a confruntat organizațional la nivelul THE NEW PAGAN DAWN cu mai multe persoane ce nu puteau beneficia de drepturi elementare din cauza lipsei dovezii identității lor, atestate prin buletin. Acesta a susținut inclusiv greva foamei a Mihaelei Onofrei, ultima persoană care a fost sprijinită de organizației pentru ca Primăria Sector 5 București să îi elibereze un buletin.
Astăzi pe agenda Ministerului a fost pusă problema așa cum a fost promis în 10 august 2023, iar în urma susținerilor lui Mario Cassian, delegat de THE NEW PAGAN DAWN la întâlnirea de la Minister am aflat că propunerile THE NEW PAGAN DAWN fac obiectul unui propuneri de lege aflată la Camera Deputaților ca urmare a susținerilor noastre.
Acesta prevede că Primăria sau alte instituții și autorități publice își vor oferi adresele pentru ca persoanele defavorizate să obțină un buletin permanent care să le ofere dreptul la identitate.
Proiectul e disponibil spre consultare aici, respectiv aici. Mai mult acesta a fost deja adoptat de Senatul României, urmând a fi supus votului Camerei Deputaților. THE NEW PAGAN DAWN se declară bucuroasă că poate contribui la binele persoanelor lipsite de un domiciliu sau locuință, inclusiv a multor din tinerii instituționalizați aflați în această situație după ce părăsesc sistemul de protecția al copilului.
Este absolut important ca Statul român ce înțelege rolul actelor de identitate ca instrument de evidență a populației și mai puțin ca un drept, instrument indispensabil pentru exercitarea de către individ a dreptului la identitate și prin el a celorlalte drepturi și libertăți fundamentale să schimbe paradigma asta. Aceasta trebuie să vină în consonanță cu o schimbare mai amplă a filozofiei rolului statului în relație cu persoana vulnerabilă în general, și în paralel cu voința reală de a elimina discriminarea și
prejudecata de orice fel din cultura instituțională românească.
Disclaimer: Situația reprezintă o povestire exhaustivă a persoanei sursă și este în curs de actualizare. Această nu antrenează opinia Redacției sau jurnalistului, rolul presei fiind acela de a informa publicul, de a fi o platformă de exprimare a cetățenilor și de a fi câinele de pază al democrației.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.