ABUZURI romania

Zorilă demisă de ACCEPT pentru scandalul provocat cu păgânii

Asociația Accept este un ONG pe drepturile omului, în special pe drepturile LGBTQ+, unde paranoia, misterele, minciunile și coincidențele se simt ca la ele acasă, lucru care se vede atât răspunsurile lor, cât și din comunicarea pe care au avut-o aceștia cu Asociatia THE NEW PAGAN DAWN (NOII ZORI PĂGÂNI) și posibil cu alte ONG-uri cu care au interacționat. Să luăm problemele in ordinea cronologică în care au ieșit la iveala în urma interacțiunii cu aceștia.

Prima problemă evidentă în această situație a fost lipsa comunicării din partea Asociației Accept cu Asociația THE NEW PAGAN DAWN. Pe data de 21 aprilie 2023, această asociație a depus o cerere pentru organizarea unui eveniment în cadrul Bucharest Pride 2023, cu accent pe tematica Pagan Queer. Cu toate acestea, răspunsul oficial a fost primit abia pe 19 mai 2023, după o vizită neanunțată a unuia dintre membrii Asociației THE NEW PAGAN DAWN la sediul Asociației Accept. În acest răspuns, persoana responsabilă cu organizarea Bucharest Pride 2023, Alex Zorilă, a prezentat motive pentru respingerea cererii, fără să atașeze acte sau dovezi care să susțină aceste motive sau să explice modul în care au fost obținute acele concluzii. S-au rezumat la a spune că THE NEW PAGAN DAWN nu ar deține chipurile capacitate organizațională și resurse, aceștia având și spații în București pentru gestionarea unor ateliere, atelierele lor fiind gestionate de 2, 3 persoane în niște corturi în condițiile în care noi am asigurat și 20 de voluntari la evenimente într-un spațiu fizic de peste 100 mp. Asociația THE NEW PAGAN DAWN a solicitat aceste acte pentru a îmbunătăți eficiența propriei organizații, ceea ce a condus la mai multe vizite la sediul Asociației Accept și la schimburi de e-mailuri. Precizăm că vizitele erau efectuate, deoarece Alex Zorilă refuza să răspundă cu săptămânile la cererile reprezentanților THE NEW PAGAN DAWN.

Cu toate acestea, Alex Zorilă a interpretat aceste acțiuni drept hărțuire, deși nu au fost raportate autorităților competente pentru a rezolva această dispută. Din păcate, până in ziua de astăzi THE NEW PAGAN DAWN nu a primit actele și dovezile respective pe care le cere.

Alex Zorilă, coordonator Bucharest Pride 2023 / Sursa: Instagram

A doua problemă derivă din prima și constă în ceea ce reprezentanții comunității păgâne numesc o mentalitate de cetate asediată. Asociația Accept pare să considere că atunci când ceri informații referitoare la activitățile organizației sau când sugerezi moduri de corectare a greșelilor lor, acest lucru este interpretat ca un conflict direct cu ei. Acest aspect este evident și din mesajul pe care l-au transmis către Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD) în cadrul dosarului nr. 446/2023 aflat în desfășurare cu membrii comunității păgâne din România.

Această atitudine aruncă o umbră asupra nivelului de maturitate, înțelegere și dorința de a progresa a membrilor din Asociația Accept, care, totuși, au o responsabilitate semnificativă în reprezentarea și protejarea comunității LGBTQ+, care, din nefericire, rămâne în continuare vulnerabilă.

Din punctul de vedere al președintelui THE NEW PAGAN DAWN, domnul Olteanu Cosmin, conducerea Asociației Accept ar trebui să își pună serios următoarele întrebări:

  • Oare comunitatea LGBTQ+ își dorește un reprezentant care adoptă astfel de atitudini?
  • Oare pot să îmbunătățesc modul în care reprezint și apăr comunitatea pe care o reprezint cu bune intenții?

Aceste întrebări devin esențiale din cauza lipsei de comunicare și transparență, care ridică semne de întrebare cu privire la modul în care Asociația Accept își gestionează afacerile interne și la informațiile pe care le ascunde în general.

A treia problemă reclamată de reprezentanții păgânilor o reprezintă falsurile prezente în documentele pe care le furnizează instituțiilor statului. În același răspuns menționat anterior, datat pe 25 septembrie 2023, se găsește o expresie care sună astfel: colega noastră Alex Zorilă. Cu toate acestea, este important de remarcat că, în data de 6 septembrie 2023, Alex Zorilă a postat pe contul ei personal de Instagram o fotografie și o descriere care începe cu următoarele cuvinte: Am decis să-mi închei activitatea la Asociația Accept. Cu toate acestea, informația referitoare la apartenența sa la Asociația Accept încă se regăsește pe site-ul oficial al organizației, ceea ce sugerează o discrepanță evidentă între declarațiile oficiale și realitate.

Imagine de promovare a evenimentului / Sursa: acceptromania.ro

Mai mult există suspiciunea că aceasta ar fi fost demisă în urma creării unei situații conflictuale cu comunitatea păgână din pricina profanării unor elemente de cult ale comunității păgâne elene în cadrul evenimentului Transcendent Drag Odyssey din cadrul Bucharest Pride 2023, unde aceasta era organizator.

Pe această cale, THE NEW PAGAN DAWN le cere acestora să transmită actele, semnate și cu număr de înregistrare, la care se face referință în emailurile menționate în articol și în măsura în care vor să furnizeze Redacției ROPAGANISM un drept la replică să o facă, dar să și răspundă la următoarele întrebări:

  • Care e situația doamnei Zorilă în cadrul Asociației Accept?
  • Ce scop are sintagma colega noastră Alex Zorilă, ținând cont că, după spusele ei, din data de 6 septembrie nu mai are legătură cu Accept?
  • De ce Asociatia THE NEW PAGAN DAWN nu a primit nici până in ziua de astăzi actele referitoare la aderarea în Coaliția pentru Antidiscriminare, respectiv motivele legate de refuzul de organizare a unui atelier în cadrul Bucharest Pride 2023, mai ales că aceștia se joacă de-a transparența?

Disclaimer: Situația reprezintă o povestire exhaustivă a persoanei sursă și este în curs de actualizare. Această nu antrenează opinia Redacției sau jurnalistului, rolul presei fiind acela de a informa publicul, de a fi o platformă de exprimare a cetățenilor și de a fi câinele de pază al democrației.

Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Olteanu Cosmin
Olteanu Cosmin este redactorul din cadrul agenţiei ROPAGANISM. Cu o experienţă de 5 ani în presă, Cosmin acoperă teme precum cele de pe domeniul Politica, Drepturile omului, Culte sau Actualitate, realizând unele dintre cele mai importante analize pe domeniul national-international. Olteanu Cosmin (n. 25 august 2000, Onești, județul Bacău) este un teolog, antreprenor, politician și activist român împotriva discriminării bazate pe religie și orientare sexuală, susțînător al separației dintre biserică și stat și fondatorul Asociației THE NEW PAGAN DAWN, astfel fiind prima figură notabilă care a instituționalizat cultele păgâne în România.
https://www.cosminolteanu.eu

Lasă un răspuns