ABUZURI romania

Abuz al Secției 16 Poliție București. Polițistul Negru Octavian subiectul denunțului penal

BUCUREȘTI, 21 August 2023 – Un incident perturbator a avut loc în zorii zilei de 20 august, în spatele Templului Zeilor Antici, administrat de THE NEW PAGAN DAWN, situată pe Șoseaua Giurgiului 119 din București. O întâlnire pașnică între prieteni a fost întreruptă abrupt de intervenția unui echipaj mixt de poliție.

Pe fondul unui incident aparent minor – o sticlă aruncată în mijlocul străzii, respectiv un apel 112 că niște tineri ar deranja liniștea publică, unul din ei, Olteanu Cosmin – un polițist (agent de poliție Negru Octavian) și un jandarm au intervenit la fața locului. Domnul Negru Octavian, polițistul care a condus intervenția, a solicitat legitimarea celor prezenți la foișor, într-un mod considerat de martori drept intimidant și răstit.

Victima principală a acestui incident, Olteanu Cosmin, a subliniat neregularitățile întâlnite în interacțiunea cu ofițerul Diaconu. Conform relatărilor sale, agentul a omis să ofere un motiv clar pentru legitimare, drept garantat de Legea 218/2002. Acest refuz a creat o stare de tensiune, soldată cu amenințări de amendă și, eventual, cu conducerea victimei la secție.

Situația a escaladat rapid. A fost solicitată intervenția unui echipaj suplimentar. În contextul acestei confuzii, victima a început să filmeze interacțiunea, dorind să aibă o probă a potențialelor abuzuri. Reacția polițiștilor a fost una de opoziție, solicitând oprirea filmării și chiar încercând să confiște telefonul, dar încercând inclusiv reținerea fără drept și procedând la un control corporal.

Un aspect suplimentar care a intensificat tensiunea a fost conduita ofițerului Negru, care, conform declarației victimei, a încălcat mai multe prevederi ale Legii 218/2002, inclusiv neinformarea victimei cu privire la drepturile sale.

Sursa: Facebook – Negru Octavian

După explicarea situației de către victimă și menționarea cunoștințelor sale juridice (aceasta fiind student la Drept), polițistul Negru a promis înregistrarea contravențiilor și aplicarea amenzilor. Totuși, într-o mișcare surprinzătoare, acesta a refuzat în cele din urmă să ofere procesul verbal, subliniind că are „cazuri mai importante„.

Este esențial să subliniem importanța comunicării deschise și transparente între cetățeni și forțele de ordine. Acest incident ridică semne de întrebare cu privire la pregătirea și profesionalismul unor membri ai poliției, precum și la necesitatea reformării și instruirii adecvate.

Poliția Municipiului București nu a emis încă o declarație oficială legată de acest incident. O anchetă este așteptată pentru a clarifica circumstanțele exacte și a evalua corectitudinea acțiunilor agentului Negru Octavian și a celorlalți polițiști implicați.

Persoana vătămată a depus denunț penal la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sector 4 a capitalei, dar și la Secția 16 București, unde niște polițiști au spus că au venit poponarii să depună plângere, respectiv au avut o atitudine înțepată. Mai mult persoana vătămată a depus și o sesizare disciplinară contra polițistului.

Totodată, Olteanu Cosmin a primit o amendă de 2000 de RON pentru că a refuzat legitimarea deși nu i s-a prezentat motiv, iar tulburarea liniștii chipurile ar fi venit din cauza discuției cu polițiștii nu ca o sesizare. Nici ei nu sunt hotărâți asupra minciunii. Cât despre gramatică și limba română, domnul milițian a reușit să o și aresteze.

Așa cum vedeți mai sus Procesul Verbal virgulele, cratimele și acordurile între părțile de vorbire nu sunt punctul său forte. Dacă dorește domnul Negru, Redacția ROPAGANISM îi face cadou un DOOM.


Disclaimer: Situația reprezintă o povestire exhaustivă a persoanei sursă și este în curs de actualizare. Această nu antrenează opinia Redacției sau jurnalistului, rolul presei fiind acela de a informa publicul, de a fi o platformă de exprimare a cetățenilor și de a fi câinele de pază al democrației.

Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Olteanu Cosmin
Olteanu Cosmin este redactorul din cadrul agenţiei ROPAGANISM. Cu o experienţă de 5 ani în presă, Cosmin acoperă teme precum cele de pe domeniul Politica, Drepturile omului, Culte sau Actualitate, realizând unele dintre cele mai importante analize pe domeniul national-international. Olteanu Cosmin (n. 25 august 2000, Onești, județul Bacău) este un teolog, antreprenor, politician și activist român împotriva discriminării bazate pe religie și orientare sexuală, susțînător al separației dintre biserică și stat și fondatorul Asociației THE NEW PAGAN DAWN, astfel fiind prima figură notabilă care a instituționalizat cultele păgâne în România.
https://www.cosminolteanu.eu

Lasă un răspuns