În adâncul nopții, gânduri se învârt,
În sufletul meu, întrebări își caută un rost,
În haosul existenței, un ecou se aude departe,
Oare sunt de ajuns? În fața destinului, sunt oare destul de tare?
În tăcerea serii, răspunsurile se ascund,
În pustietatea minții, se agață o dorință,
Dincolo de măștile lumii, ce găsesc în adânc,
Oare sunt de ajuns? În labirintul vieții, oare am putință?
Privind cerul înstelat, mă pierd în întuneric,
Căutând un sens în vorbele pustii,
În fața lumii, ce mă înconjoară feric,
Oare sunt de ajuns? În universul vast, voi găsi ceea ce-mi lipsește, oare mă vei iubi?
Cu pași mărunți, străbat un drum nevăzut,
Cu gânduri curgând ca un râu adânc,
Încerc să înțeleg, să dezleg acest mister ascuns,
Oare sunt de ajuns? Să-i fiu lumina sufletului tău și gând.
Dar poate, în întuneric, aminte voi găsi,
În umbra mea, putere neștiută va lumina,
Căci dincolo de întrebări, adevărul se ivește,
Oare sunt de ajuns? În iubirea noastră, răspunsul se rostește.
Așadar, chiar dacă uneori simt că sunt mic,
Că mă pierd printre stelele cerului fără de sfârșit,
Să cred în mine, în puterea din adâncul ființei,
Oare sunt de ajuns? Da, pot transforma lumea cu gândul meu vieții.
Căci în fiecare pas, în fiecare clipă,
Dau tot ce am mai bun, cu dragoste și pasiune,
Oare sunt de ajuns? Da, sunt un izvor nesecat de încredere și visare,
Așa că voi continua să fiu de ajuns, mereu și în orice stare.
