Zilele trecute, Redacția ROPAGANISM vă aduce în atenție cazul unui tânăr, minor, în vârstă de 16 ani care a comis un gest extrem datorită presiunilor făcute de angajați ai Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Covasna pentru că acesta a fost aflat că e parte din comunitatea LGBTQ+.
Redacția ROPAGANISM a cerut un punct de vedere din partea instituției.
În răspunsul oferit pentru jurnaliștii ROPAGANISM aceștia se apucă într-un mod absolut halucinant să ne învețe despre cum să ne facem treaba, evitând pare să răspundă la solicitările noastre.
Principiul ”audiatur et altera pars sau audi alteram partem”, expresie latină prin care se subliniază necesitatea de a fi ascultată și cealaltă parte sau celelalte părți înainte de a se trage o concluzie. Expresia se traduce literalmente prin „a se asculta și cealaltă parte”.
Audiatur et altera pars reprezintă un principiu fundamental al dreptului în majoritatea sistemelor de justițe, inclusiv în cel românesc. Principiul include dreptul unei persoane fizice sau a avocatului său de a confrunta martorii părții adverse, de a avea o oportunitate corectă pentru contestarea dovezilor prezentate de cealaltă parte, de a putea propune proprii martori și prezenta fapte, ori de a fi consiliat și asistat, dacă este cazul potrivit legii, inclusiv prin acordarea unui ajutor public judiciar, pentru a fi în măsură să-și gestioneze corect procesul.
În dreptul român, ca și în alte sisteme de drept precum cel francez, audiatur et altera pars și audi alteram partem se referă la principiul contradictorialității în procedurile judiciare.
Punctul de vedere al diferitelor sisteme legale internaționale diferă totuși în cazul contumaciei (de exemplu, situația în care inculpatul lipsește de la judecată).
Din punct de vedere etimologic, adagiul își are originea, ca și alte cunoscute adagii latine, din scrierile sau înțelepciunea populară a vechilor greci. De exemplu, principiul ascultării celeilalte părți poate fi regăsit în Eumenidele lui Eschil.
În acest sens noi doar am contestat situația pe care DGASPC Covasna o vinde prin omisiunile și ascunzișurile legate de acest caz, mai ales că Asociației Prioritatea Întrajutorării Copilului Instituționalizat, ONG din Cluj ce activează pentru drepturile copiilor și tinerilor instituționalizați a primit un răspuns prin care se invocă Regulamentul GDPR și ancheta în curs pentru a ascunde și mușamaliza un caz.
În altă ordine de idei, DGASPC Covasna ne invită ca parte în dosarul penal deschis de Parchet și ne invită să căutăm în surse independente, de parcă aceștia ar cunoaște sursele noastre. Desigur aceștia neagă tot, mai precis că ar avea vreo implicare angajații în acest caz și pe principiul ”mortul e vinovat” închid adresa către noi.
Din informațiile pe care le avem din surse apropiate tânărului, prieteni ai acestuia, dar și surse instituționale (ex. ONG-uri) aflăm că au fost sesizate autoritățile în acest.
Amintim, că Covasna se încadrează pe locul 4 în topul național cu județe după numărul de sinucideri.
Disclaimer: Situația reprezintă o povestire exhaustivă a persoanei sursă și este în curs de actualizare. Această nu antrenează opinia Redacției sau jurnalistului, rolul presei fiind acela de a informa publicul, de a fi o platformă de exprimare a cetățenilor și de a fi câinele de pază al democrației.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise