stiri Tasty

Mitropolia Olteniei îi blestemă pe călugării de la mănăstirea Frăsinei care slujesc la biserica aflată la câțiva kilometri. Reacția Patriarhiei

Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, Vasile Bănescu, a transmis miercuri că Mitropolia Olteniei a luat „o decizie bună”, pentru menţinerea ordinii interioare a Mănăstirii Frăsinei din Vâlcea, prin interzicerea participării monahilor la slujbele de la biserica din apropiere, dar a criticat limbajul „excesiv arhaic”, „ermetic”, „sever şi anacronic” din mesajul Mitropoliei şi a subliniat că „blestemul” nu face parte din poruncile şi sfaturile evanghelice. Reacţia sa vine după ce, într-un document semnat de Mitropolitul Olteniei, Irineu, şi de stareţul Mănăstirii Frăsinei din judeţul Vâlcea, apărut în spaţiul public, au fost interzise slujbele într-o biserică din apropierea mănăstirii, lăcaş de cult care ar fi fost ridicat pe un loc ‘blestemat’ de Sfântul Ierarh Calinic, notează Agerpres.

Mitropolia Olteniei îi blestemă pe călugării de la mănăstirea Frăsinei care slujesc la biserica aflată la câțiva kilometri. Reacția Patriarhiei – Hepta

„Decizia este, în esenţă, aceea ca monahii mănăstiri Frăsinei să slujească exclusiv în biserica mănăstirii, nu şi la biserica situată la câţiva km de aceasta. Dincolo de limbajul excesiv arhaic, ermetic pentru înţelegerea omului de azi, este vorba de o decizie menită să sporească gradul de rigoare şi ascultare duhovnicească ale celor ce au optat pentru o viaţă ascetică bazată pe cele trei voturi (angajamente) monahale: ascultare, castitate şi sărăcie benevolă. Condiţii cu raţiuni adânci asumate de oricine alege liber să devină monah”, arată purtătorul de cuvânt al Patriarhiei.

Bănescu adaugă faptul că ‘raţiunea adâncă a monahismului este separarea de tumultul lumii, nu afundarea în el, găsirea liniştii necesare rugăciunii, lupta mai intensă cu ispitele şi trăirea mai riguroasă a poruncilor şi sfaturilor evanghelice’.

El critică referirile la ‘blestem’, chiar dacă este vorba de respectarea unei hotărâri luate de un sfânt ierarh.

„Blestemul nu face parte în mod sigur dintre acestea, ci exprimă, în cazul de faţă, într-un limbaj sever şi anacronic, autoritatea ierarhului actual în legătură cu lucruri menite să păstreze vie hotărârea unui sfânt ierarh care a fixat o regulă de vieţuire monahală mai aspră în mănăstirea respectivă’, mai arată Vasile Bănescu.

eprezentantul Patriarhiei dă ca exemplu situaţia de la anumite mănăstiri, precum la muntele Athos.

„Raţiunea pentru care în anumite mănăstiri (ca la muntele Athos) nu se permite accesul femeilor este exclusiv aceea a protejării monahilor de cea mai puternică ispită omenească. Fireşte, le rămân multe altele cu care se nevoiesc să lupte, rugându-se şi pentru noi, cei ce nu avem adesea puterea aceasta”, afirmă el.

El spune că Mitropolia Olteniei are datoria firească de a explica mai clar ‘decizia bună pe care a luat-o spre binele şi ordinea internă a Mănăstirii Frasinei, renumită pentru asprimea vieţii duhovniceşti a monahilor care au dorit să trăiască acolo’. 

Document controversat al Mitropoliei Olteniei

Discuțiile din spațiul public legate de acest blestem au început după ce Mitropolia Olteniei a publicat un document legat de activitatea Mănăstirii Frăsinei. Comentariile au vizat atât deciziile luate de ierarhii bisericii, dar mai ales de limbajul folosit.

„Noi, Irineu, din mila lui Dumnezeu, Arhiepiscop al Craiovei și Mitropolit al Olteniei, împreună cu starețul Protos. Onisifor și membrii Consiliului Duhovnicesc al Sfintei Mănăstiri Frăsinei (Arhim. Ioanichie, Arhim. Ioachim, Ierom. Iachint, Ierom. Victorin, Ierom. Ilarion, Ierom. Ghervasie, Ierom. Hristofor), uniți într-un singur gând, astăzi, 10 ianuarie 2023, am analizat situația anticanonică creată împotriva legământului cu blestem pus de Sfântul lerarh Calinic, prin construirea bisericii pe locul unde a fost așezată piatra de legământ cu blestem.

Am constatat că, deși piatra a fost ridicată în condiții de constrângere comunist-atee, totuși blestemul a rămas neschimbat. Datorită acestei situații, mulți monahi și clerici, părinți din mănăstirea Sfântului Ierarh Calinic au încălcat acest legământ. Însăși construcția bisericii s-a făcut din neascultare și încălcarea blestemului Sfântului Calinic.

Observând cu durere că monahii și clericii au produs mari sminteli, semnalate în decursul timpului, coborând în acest loc aflat sub blestemul Sfântului Calinic,

Hotărâm, în numele Sfintei Treimi, ca, de acum înainte și până la sfârșitul veacurilor, nimeni dintre monahi și cei hirotoniți, preoți sau diaconi, să nu mai coboare la această biserică și să nu mai săvârșească vreo slujbă bisericească, molitvă sau dezlegare sau Sfântă Taină și nici vreo Sfântă Liturghie să nu se mai oficieze în această biserică sau în spațiile din jurul acesteia. Cei care vor încălca această hotărâre să cadă sub blestemul Sfântului Ierarh Calinic și sub blestemul nostru. De sunt clerici, să se caterisească, iar de sunt mireni, să se afurisească, iar de este vreun preot de mir și va încălca acest legământ, să fie în aceeași osândă.

Nimeni să nu îndrăznească să dezlege această legătură cu blestem pus de noi, nici arhiereu și nici altă față ierarhică, indiferent ce rang bisericesc ar avea.

Întărim acest document de legământ cu Blestem cu semnăturile noastre și cu pecetea Sfintei Mănăstiri.

Așa să ne ajute Dumnezeu și să ne ocrotească Sfântul Ierarh Calinic, ctitorul și binefăcătorul Sfintei noastre mănăstiri”.

Olteanu Cosmin
Olteanu Cosmin este redactorul din cadrul agenţiei ROPAGANISM. Cu o experienţă de 5 ani în presă, Cosmin acoperă teme precum cele de pe domeniul Politica, Drepturile omului, Culte sau Actualitate, realizând unele dintre cele mai importante analize pe domeniul national-international. Olteanu Cosmin (n. 25 august 2000, Onești, județul Bacău) este un teolog, antreprenor, politician și activist român împotriva discriminării bazate pe religie și orientare sexuală, susțînător al separației dintre biserică și stat și fondatorul Asociației THE NEW PAGAN DAWN, astfel fiind prima figură notabilă care a instituționalizat cultele păgâne în România.
https://www.cosminolteanu.eu