ABUZURI comunicat de presa drepturile omului reprezentare romania stiri Uncategorized

DOCUMENT: Vicepreședintele ANPDCA, Vișinel Bălan a dat în judecată Redacția ROPAGANISM. Subsecretarul de stat cere 106.000 de lei

Subsecretarul de stat din cadrul Ministerului Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, Vișinel Bălan a dat în judecată Redacția ROPAGANISM, de la care cere 106.000 de lei și ștergerea unor articole publicate.

Visinel Balan, vicepreședinte ANPDCA – Sursa: Epoch Times România

”Având în vedere că îndeplinesc funcția de subsecretar de stat și ca atare sunt persoană publică, publicarea și postarea unei conversații private de natura sa aducă (și care a adus) atingere imaginii mele, constituie faptă ilicită, îmi cauzează prejudicii atât patrimoniale cât și nepatrimoniale și ca atare solicit atragerea răspunderii civile delictuale atât a celui vinovat de publicarea articolului redactiaprogananism.eu, cât și a pârâtului Olteanu Cosmin, pentru postarea de pe Facebook, ținând seama de încălcarea dispozițiilor art. 1349 privind răspunderea delictuală care stabilesc că “orice persoană are îndatorirea să respecte regulile de conduită pe care lenea sau obiceiul locului le impune si să nu aducă atingere, prin acțiunile ori inacțiunile sale, drepturilor sau intereselor legitime ale altor persoane.”

De asemenea, am condus și am pus bazele Asociației Vocea Copiilor Abandonați, inițial denumită Desenăm Viitorul Tău, ONG dedicat copiilor din sistemele de protecție, încă din anul 2013 și nu consider ca este drept ca munca depusă în mulți ani pentru a înființa și menține aceasta societate și pentru a ajuta cât mai mulți copii nevoiași, sa fie uitată și să fiu denigrat din cauza publicării unui articol și a unei postări pe Facebook, în care nu doar ca sunt menționate lucruri neadevarate, dar sunt încălcate si prevederi legale și drepturi ocrotite în Constituția României, “dreptul la viata intimă, familială si privată”, drepturi care mi-au fost încălcate prin publicarea unei conversații intime și private.

Ca urmare a tuturor celor prezentate, am fost nevoit sa imi angajez un avocat care sa mă reprezinte atat în fața instanței penale, cât și în fața instanței civile.

Totodată, menționez că în data de 05.10.2022, am formulat plângere prealabilă către Parchetul de pe lângă Judecătoria Judecătoria Sector 1, prin avocat ales, întrucât pentru infracțiunea prevăzută la art. 302 Cod Penal acțiunea penală se pune în mișcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate.”

Vicepreședintele ANPDCA, Vișinel Bălan și-a ales drept adresă de corespondență sediul firmei de avocatură aparținând organizației Consiliul Tinerilor Instituționalizați.

Reacția Redacției ROPAGANISM

Fiecare cetățean este liber să iși manifeste dreptul la justiție și fiecare cetățean are dreptul să se poată exprima și să fie informat. Presa iși asumă rolul greu, dar vital intr-o societate democratică de a informa și de a pune in mâna oamenilor puterea informației. Asistăm la o formă de abuz din partea celor ce astăzi consideră corect acționarea in instanță tocmai a celor ce iși asumă rolul de informator și mediator intre puterea reprezentativă și cetățeni, iar asta arată lipsa de ințelegere a democrației și a instrumentelor sale de guvernare participativă.

Totodată asistăm la un asalt al falselor valori care ajung să mutilize până la distrugere instituțiile cele mai importante ale statului, cum e Protecția Copilului punând in frunte persoane a căror interese nu concordă cu faptele, ori vorbele enunțate pe Facebook și a căror bun simț este doar o remarcă utopică, ramasă undeva intr-un volum de bune maniere.

Mulțumim MLR & Parteners, firmă de avocatură din Constanța pentru susținerea acordată in apărarea libertății presei și a dreptului tuturor de a fi informați. Mulțumim pentru dedicare in munca aceasta lui Mario Cassian și echipei sale pentru efortul depus.

Nu suntem primii jurnaliști de investigație dați în judecată! Ne vom apăra serios în sala de judecată, iar Redacția ROPAGANISM va continua să publice investigații despre politicieni și administrația locală. Simplu! Știm că deranjăm, lucru ce l-am mai văzut in cazuri precum colegii de la Recorder, Libertatea, ori Emilia Șercan, dar și mai ales in cazuri precum colegul USR al lui Vișinel, primarul Viziteu care a acționat in același mod Ziarul de Bacău. Suntem cel mai citit ziar in ceea ce privește drepturile omului și mai ales drepturile comunității păgâne, multe dintre articolele noastre au generat anchete penale în instituții, noi ne facem treaba în continuare”, a declarat Cislaru Adrian-Emil, redactor șef pentru Redacția ROPAGANISM.

FACSIMIL ANONIMIZAT: Cererea de chemare în judecată

Cislaru Adrian-Emil
Cislaru Adrian-Emil este redactorul sef din cadrul agenţiei ROPAGANISM. Cu o experienţă de 5 ani în presă, Adrian acoperă teme precum cele de pe domeniul Extern, Politică Externă sau Economic, realizând unele dintre cele mai importante analize pe domeniul international.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *