implicare reprezentare romania

De ce Euclid e contrazis la Mogoșoaia? Viitorul Teoremei Precup

A fost o ședință memorabilă, seara trecută, la Mogoșoaia. Consilierii locali, strânși de îndată la chemarea primarului, au rescris aritmetica, așa cum se învață la clasa a 3-a. Edilul urbei, Paul Mihai Precup, a stabilit noi reguli după care se fac operațiile aritmetice, a demonstrat teorema sa la tablă, cu creta, și a convins 10 din cei 15 consilieri locali că tot ce știam până acum despre matematică e greșit. Precup a stabilit că rezultatul corect al relației 2/3*15=9.99 și 10 aleși locali, PNL și PMP, au spus da. Așa este.

Punctul de pe ordinea de zi care a făcut apel la cunoștințele de matematică ale aleșilor locali din Mogoșoaia a fost cel pentru modificare a majorității calificate, așa cum este definit în Ordinul 25 din 14.01.2021, emis de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației.

Art. 2. lit k) majoritatea calificata – primul numar natural care este mai mare decat valoarea numerica rezultata in urma
aplicarii fractiei/procentului stabilite/stabilit prin lege sau regulament la totalul membrilor consiliului local
stabilit in conditiile legii; calculul majoritatii absolute se realizeaza potrivit anexei nr. 11 la prezentul regulament.

Anexa 11 OM25/14.01.2021

Primarul a vrut neapărat ca numărul necesar de voturi pentru aprobarea exproprierilor din comuna sa să nu mai fie 11, așa cum stabilise același Consiliu Local în aprilie, aplicând legea, ci 10. Așa cum i-ar conveni foarte tare pentru ca două hotărâri decise în decembrie, și care nu respectă regulile în vigoare, să fie legale. Că sunt deja puse în aplicare și au început exproprierile.

Ordinul de ministru nu este făcut de ministru, este făcut de un funcționăraș care nu știe matematica de clasa a 4-a, când de fapt vorbim de bunuri ale localității.

PRIMAR MOGOȘOAIA, PAUL PRECUP

De fapt, a lipsit un vot. Exproprierile de la Mogoșoaia au trecut de Consiliul Local cu mai puține voturi decât spune legea

Ana are 15 mere. Îi dă lui Gigel două treimi. Câte mere a primit Gigel? Răspuns corect: dacă Gigel e din Mogoșoaia atunci a primit 9.99 mere.

Ca să-și dovedească cunoștințele de matematică, primarul Precup a ieșit la tablă. Nici nu a fost greu. Ședințele de Consiliu Local din Mogoșoaia se desfășoară în școală. Cu creta în mână, el le-a demonstrat consilierilor noua teoremă a matematicii.

Primarul din Mogoșoaia, Paul Precup:

” Vorbim de o matematică în care trebuie să respectăm regulile matematice. Dacă ne amintim, din matematică, 2/3 ori 15. O luăm pe regula matematică, da? Cum se fac operațiile în matematică, în ce ordine de fac? Așa scrie în lege, se înmulțește fracția, cu numărul de consilieri. Așa scrie în lege.

Fracția este 2/3, în matematică, puteți căuta repede pe Google, în matematică, ordinea operațiilor este de la stânga la dreapta.

Prima operație care se face, este 2/3. Adică 0.66.

A doua operație este ori 15. Care îți dă, GHICI, 9,99.

ÎN LUMEA REALĂ.

Nici un argument al consilierilor USR, singurii care s-au opus modificării și teoremei Precup, nu a fost valabil. Nici o demonstrație cu metoda grafică a relației. Pe aceeași tablă pe care a fost scrisă și demonstrația primarului. Demonstrația a primit votul consilierilor locali PNL și PMP, adică 10 din 15 aleși.

De ce Euclid e contrazis la Mogoșoaia

Miza aritmeticii neeuclidiene, devenită act administrativ la Mogoșoaia, este un mega proiect imobiliar pus la cale de primarul Precup și care s-a lovit de lege. O lege simplă, administrativă, prin care se stabilește cum se iau decizii în Consiliul Local. Și care spune negru pe alb că pentru a aproba hotărâri care privesc proprietatea e nevoie de majoritate calificată a voturilor. Și tot o lege scrisă pentru aleșii locali, un ordin de ministru, stabilește și cum se calculează această majoritate.

Ordinul de Ministru nr. 25/14.01.2021 alin. 2, lit. k) majoritatea calificată – primul număr natural care este mai mare decât valoarea numerică rezultată în urma aplicării fracției/procentului stabilite/stabilit prin lege sau regulament la totalul membrilor consiliului local stabilit în condițiile legii; calculul majorității absolute se realizează potrivit anexei nr. 11 la prezentul regulament.

Și cum la votul privind declanșarea exproprierilor care vor face loc megaproiectului Sector Zero au fost 10 voturi pentru și nu 11, așa cum cere legea, soluția a venit din interpretarea matematicii și nu a legii.

Consiliul Local al comunei Mogoșoaia are 15 consilieri, deci aplicând legea, majoritatea calificată este 11.

Dacă se aplică Teorema Precup, majoritatea calificată devine 10, primul număr întreg, mai mare ca 9.99.

Olteanu Cosmin
Olteanu Cosmin este redactorul din cadrul agenţiei ROPAGANISM. Cu o experienţă de 5 ani în presă, Cosmin acoperă teme precum cele de pe domeniul Politica, Drepturile omului, Culte sau Actualitate, realizând unele dintre cele mai importante analize pe domeniul national-international. Olteanu Cosmin (n. 25 august 2000, Onești, județul Bacău) este un teolog, antreprenor, politician și activist român împotriva discriminării bazate pe religie și orientare sexuală, susțînător al separației dintre biserică și stat și fondatorul Asociației THE NEW PAGAN DAWN, astfel fiind prima figură notabilă care a instituționalizat cultele păgâne în România.
https://www.cosminolteanu.eu

Lasă un răspuns