implicare probleme interne romania secularizare Spiritualitate stiri Uncategorized

Răsturnare de situație în Parlament! 31 de deputați USR PLUS nu au vrut să finanțeze schitul de la Athos

Deputații au votat, miercuri, acordarea unui sprijin financiar către schitul românesc din muntele Athos. În urma votului, proiectul a fost aprobat, cu 258 de voturi. Au fost 31 de voturi împotrivă, toate de la USR PLUS. Printre cei care au adus un vot negativ, se numără și vicepremierul Dan Barna.

Astfel, plenul Camerei Deputaților a aprobat finanțarea cu 960.000 de euro a schitului românesc “Prodromu” de la muntele Athos, Grecia. Au fost înregistrate 258 de voturi pozitive, 31 negative, 19 abțineri și unul dintre deputați nu a votat. Toate cele 31 de voturi negative au venit din partea USR PLUS. Vicepremierul Dan Barna a fost printre cei care au exprimat un vot negativ pentru acest proiect de finanțare. Unul din deputații USR PLUS care au votat contra, Radu Molnar, spune că finanțarea schitului românesc este “o risipă populistă”.

 

În plus, alți 17 deputați USR PLUS s-au abținut la vot, alături de doi deputați UDMR.

„Am votat azi împotriva alocării de bani pentru schitul românesc de la muntele Athos. Anul trecut, Parlamentul a mărit aceasta sumă de la 250 de mii de lei pe an la aproape un milion. Azi s-a votat aprobarea ordonanței de urgență care definește normele de alocare financiară. Nu mai aveam ce schimba, acum, la final, dar a fost un vot de conștiință. Mi se pare trist că într-un an atât de complicat financiar, aruncăm efectiv cu bani într-o instituție care oricum e foarte bine finanțată.

 

În cazul de față este vorba despre 25 de călugări care primesc o mulțime de donații din mediu privat și care nu duc lipsă de nimic (este celebru cazul lui Gigi Becali care a donat sume impresionante in trecut). Am votat împotrivă pentru ca acum prioritățile noastre trebuie să fie altele. Și asta nu doar la nivel declarativ. Proiectul a trecut oricum, cu sprijinul tuturor partidelor în afară de USR PLUS, care nu a girat o risipă populistă”, a scris deputatul USR PLUS Radu Molnar pe Facebook.

De asemenea, au fost și 4 deputați USR PLUS care au votat pentru.

LISTA deputaților USR PLUS care au avut un vot negativ

Printre cei care au adus un vot negativ se numără și ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă, alături de vicepremierul Dan Barna.

1. Badea Mihai-Alexandru

2. Barna Ilie Dan

3. Băltăreţu Viorel

4. Benga Tudor – Vlad

5. Berescu Monica-Elena

6. Bulai Iulian

7. Buzoianu Diana-Anda

8. Cambera Oana-Alexandra

9. Chichirău Cosette-Paula

10. Ciornei Radu Tudor

11. Dehelean Silviu

12. Drulă Cătălin

13. Fălcoi Nicu

14. Gheba Daniel-Sorin

15. Giurgiu Adrian

16. Hangan Pollyanna-Hanellore

17. Ichim Cristian-Paul

18. Ilie Victor

19. Lupu Andrei-Răzvan

20. Molnar Radu-Iulian

21. Neagu Denisa-Elena

22. Panait Radu

23. Poliţeanu Mihai-Laurenţi

24. Pop Rareş Tudor

25. Rizea Cristina Camelia

26. Sas Lóránt-Zoltan

27. Seidler Cristian-Gabriel

28. Teniţă Dragoş-Cătălin

29. Tulbure Simina-Geanina-Daniela

30. Ungureanu Emanuel-Dumitru

31. Wiener Adria

 

Olteanu Cosmin
Olteanu Cosmin este redactorul din cadrul agenţiei ROPAGANISM. Cu o experienţă de 5 ani în presă, Cosmin acoperă teme precum cele de pe domeniul Politica, Drepturile omului, Culte sau Actualitate, realizând unele dintre cele mai importante analize pe domeniul national-international. Olteanu Cosmin (n. 25 august 2000, Onești, județul Bacău) este un teolog, antreprenor, politician și activist român împotriva discriminării bazate pe religie și orientare sexuală, susțînător al separației dintre biserică și stat și fondatorul Asociației THE NEW PAGAN DAWN, astfel fiind prima figură notabilă care a instituționalizat cultele păgâne în România.
https://www.cosminolteanu.eu

Lasă un răspuns