Publicat de Olteanu Cosmin, azi, 27 aprilie 2020, ora 22:20
Președintele Klaus Iohannis a anunțat luni că școlile, grădinițele, universitățile nu se mai deschid în acest an școlar.
Președintele Klaus Iohannis a avut luni o nouă ședință privind măsurile de gestionare a epidemiei COVID-19, la Palatul Cotroceni. La ședință au participat prim-ministrul României, Ludovic Orban, ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, ministrul Educației și Cercetării, Monica Anisie, și șeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, secretar de stat în Ministerul Afacerilor Interne, Raed Arafat. La finalul ședinței, președintele a precizat că s-a luat decizia ca școlile și grădinițele să nu fie deschise până în toamnă. Elevii vor învăța online, iar anul școlar va fi finalizat pe baza notelor obținute până acum. De asemenea, examenele finale vor fi susținute de elevi, respectându-se normele de distanțare socială.
„Epidemia nu s-a terminat, nu putem să vorbim în niciun fel despre o relaxare sau o încetinire a acestei epidemii”
a spus Iohannis
„S-a decis astăzi ca pentru majoritatea elevilor, în acest an școlar, grădinițele, școlile, universitățile să nu se mai redeschidă”
a precizat președintele
Elevii din clasele terminale vor putea reveni la școală între 2 și 12 iunie pentru a se pregăti pentru examenele naționale.
„Vor fi maximum 10 elevi într-o sală, vor sta 2-3 ore în sală și se vor pregăti. Evaluarea Națională și Bacalaureatul se vor organiza așa cum au fost ele planificate, însă cu respectarea unor reguli foarte stricte”
a punctat Klaus Iohannis
Școlile se vor redeschide în septembrie.
Președintele României a făcut declarațiile după întâlnirea avută cu premierul Ludovic Orban și miniștrii Monica Anisie, Nelu Tătaru, Marcel Vela și secretarul de stat Raed Arafat.