cultură Istorie

26 de ani de la moartea lui Kurt Cobain,unul dintre cei mai influenți muzicieni din toate timpurile

„Ei râd de mine pentru că sunt diferit. Eu râd de ei pentru că sunt toţi la fel.”- Kurt Cobain, de la a cărui moarte se împlinesc, astăzi, 26 de ani.  Deşi a trăit doar 27 de ani, Cobain a rămas în istoria muzicii drept unul dintre cei mai reprezentativi creatori, vocalişti şi chitarişti ai rockului alternativ.

Despre Kurt Cobain și formația lui, Nirvana

Kurt Cobain s-a născut la 20 februarie 1967, în Aberdeen, Washington. De copil a fost fascinat de artă, desena personaje din desene animate şi din alte filme. La vârsta de patru ani cânta la pian şi chiar compunea cântece simple. A fost influenţat de artişti ca Ramones şi Electric Light.

Nirvana a fost una dintre trupele emblematice ale anilor ’90, iar Kurt Cobain un idol al adolescenților din acea perioadă și unul dintre cei mai influenți artiști ai curentului grunge-rock. “Smells like teen spirt”, “The man who sold the word” sau “About a girl” sunt piesele ascultate pe repetat de fanii acestui curent muzical. Viața lui Kurt Cobain nu a însemnat doar muzică bună, ci o luptă continuă cu depresia și durerea, pe care a încercat să le combată cu droguri. Dependența de heroină l-a costat viață.

Kurt Cobain – un artist rebel, care nu voia să se conformeze regurilor

Kurt Cobain s-a născut într-un orășel izolat din Statele Unite – Aberdeen, Washington. Părinții lui au divorțat pe când avea numai opt ani, lucru care a avut efecte dezastruoase asupra psihicului său. “O urăsc pe mama, îl urăsc pe tata, tata o urăște pe mama, mama îl urăște pe tata, pur și simplu îți vine să fii trist” – ar fi scris copilul Kurt pe pereții din camera sa. De fapt, copilăria sa a fost una plină de ură- ura wrestlingul, pe care tatăl său îl obliga să îl practice, ura școala, ura orașul în care trăia. Copilăria lui nu a fost deloc strălucitoare, încăt nici măcar studiile nu și-a terminat iar într-o perioadă, era nevoit să doarmă sub pod. A trecut prin multe crize, fapt ce l-a făcut să fie dependent de droguri.

Înainte de a face parte din una din cele mai legendare trupe grunge rock, Kurt Cobain a mai cântat în formații mai puțin cunoscute. În 1988, Kurt Cobain, împreună cu Dave Grohl și Krist Novoselic au lansat primul lor album împreună, sub denumirea de Nirvana, începând și primele turnee în America și Europa.

În toată aceasta perioadă, artistul a suferit de dureri crunte de stomac, ale căror cauze medicii nu le puteau găsi. Faptul că în turnee se droga și consuma foarte mult alcool agrava problema. Începuse să consume heroină pentru că el credea ca ii calmează durerile.

În 1991, Nirvana a lansat albumul “Nevermind”, care a ajuns în Top 10 în State, iar piesa “Smells Like Teen Spirit” era difuzată în “heavy rotation” la radio și MTV. Kurt Cobain și trupa sa făceau furori în clasamentele mondiale, însă celebritatea nu era pe gustul artistului. Ura evenimentele de promovare, refuza interviuri sau apariții la tv. Când “Nevermind” a ajuns pe locul 1 în SUA, a refuzat să mai meargă cu trupa într-un nou turneu de promovare.

Kurt Cobain a cunoscut “marea dragoste” din viața sa – pe controversata Courtney Love, într-un bar de noapte, în 1991. Deși inițial i-a ignorant avansurile, Cobain a fost atras de cântăreață, mai ales că aveau un mare interes comun – drogurile. La numai un an după ce s-au cunoscut, cei doi s-au căsătorit pe plaja Waikiki din Hawaii: ea a purtat o rochie albă de satin – în timp ce el, a venit în pijamale, pentru că “i-a fost prea lene să se îmbrace în costum”. Opt oameni au participat la ceremonie. Soția lui se droga și în timpul sarcinii. Oficialii de la Protecția Copilului i-au chemat în instanță, pentru a demonstra că nu sunt buni părinți.

Fiica lor – Frances Bean Cobain, născută pe 18 August 1992.

În 1994, Cobain a fost diagnosticat cu bronșită și laringită severă. A fost la medic pentru tratament, dar a doua zi soția l-a găsit drogat, după o combinație de șampanie cu un medicament puternic. Artistul a ajuns la spital, unde a stat inconștient întreaga zi. Ulterior, Courtney Love a mărturisit că aceasta ar fi fost prima încercare a lui Cobain de a se sinucide. Viața artistului a fost una plină de durere, ”calmată” cu multe droguri și alcool. Însă se afla într-o continuă stare de depresie. Evident, consumul intens de droguri îi afecta și cariera.

Pe 8 aprilie 1994, trupul neînsuflețit al lui Kurt Cobain a fost găsit în casa sa din Lake Washington Boulevard de către un electrician, ajuns la fața locului să instaleze un sistem de securitate. Electricianul nu și-a dat inițial seama că artistul e mort, abia după ce a văzut pistolul lângă el și un firicel de sânge la tâmple a realizat ce s-a întâmplat. Kurt Cobain s-a sinucis împuscandu-se în cap. În urma analizelor, s-a descoperit o cantitate mare de heroină și diazepam în sângele lui. Trupul lui zăcea acolo de câteva zile: experții au stabilit că acesta murise pe 5 aprilie 1994. La vârsta de 27 de ani.

Trupa sa, Nirvana, a rămas una dintre cele mai bine vândute formaţii din toate timpurile, cu peste 75 de milioane de unităţi.

Piesa lor cea mai cunoscută.
Buzgau Evelin
Buzgau Evelin este redactorul din cadrul Redacției ROPAGANISM. Cu o experienţă de 5 ani în presă, Evelin acoperă teme precum cele de pe domeniul Religie, realizând unele dintre cele mai importante analize pe domeniul spiritualitatii.

Lasă un răspuns